x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Chişinău - Istoricii lui Voronin au primit nota 2 din partea Comisiei Europene

Chişinău - Istoricii lui Voronin au primit nota 2 din partea Comisiei Europene

de Vitalie Calugareanu    |    30 Apr 2008   •   00:00

Cînd tocmai începeau să se bucure că au reuşit să expulzeze, fără proteste zgomotoase, "Istoria Românilor" din învăţămîntul din Basarabia, autorităţile comuniste de la Chişinău au primit o ripostă din partea Comisiei Europene. Experţii europeni susţin că manualele de "Istorie integrată" scrise în perioada guvernării comuniste promovează antiromânismul şi neagă adevărul istoric despre identitatea moldovenilor.



Cînd tocmai începeau să se bucure că au reuşit să expulzeze, fără proteste zgomotoase, "Istoria Românilor" din învăţămîntul din Basarabia, autorităţile comuniste de la Chişinău au primit o ripostă din partea Comisiei Europene. Experţii europeni susţin că manualele de "Istorie integrată" scrise în perioada guvernării comuniste promovează antiromânismul şi neagă adevărul istoric despre identitatea moldovenilor.

A trecut mai bine de un an de cînd disciplina "Istoria românilor" nu mai este predată în învăţămîntul din Republica Moldova. Aceasta a fost înlocuită cu "Istoria integrată" – un manual contestat nu doar pentru greşelile gramaticale foarte multe pe care le conţine, dar, în primul rînd, pentru că prin acesta comuniştii încearcă să manipuleze noua generaţie în speranţa că vor reuşi să menţină la putere un regim comunist în Republica Moldova şi după dispariţia fizică a electoratului pro-comunist îmbătrînit.

Comisia Europeană împotriva rasismului şi intoleranţei a publicat un raport despre Moldova în care se menţionează că "reforma predării istoriei a devenit o problemă politică sensibilă datorită, mai ales, conexiunilor cu identitatea naţională. (...) Noile manuale au fost criticate pe motiv de favoritism politic şi de negare a adevărului istoric privind identitatea moldovenilor, în special cînd este vorba despre rolul identităţii romîneşti şi chiar pe motive de sentimente antiromâneşti", se menţionează în raport.

Documentul aminteşte şi de protestele din 2006 ale elevilor şi profesorilor împotriva introducerii cursului de "Istorie integrată" şi de conţinutul noilor manuale. Protestatarii afirmau atunci că manualele prezintă istoria într-un mod distorsionat, în special capitolele ce ţin de Unirea de la 1918. Ministerul Educaţiei de la Chişinău a creat atunci un comitet special pe lîngă Academia de ştiinţe care urma să examineze toate sesizările profesorilor. Experţii europeni atrag, însă, atenţia că "la data publicării raportului acest comitet încă nu-şi pregătise concluziile şi recomandările".

O altă problemă legată de conţinutul manualelor de istorie este, în opinia experţilor europeni, "lipsa de referinţe la istoria şi cultura minorităţilor naţionale, chiar dacă autorităţile au crezut că amelioraseră situaţia prin noile manuale de istorie". Comisia Europeană împotriva rasismului şi intoleranţei recomandă autorităţilor moldovene să ia toate măsurile "pentru eliminarea, din manualele de istorie a tuturor materialelor rasiste sau care încurajează stereotipurile, intoleranţa şi care prejudiciază grupurile minoritare". De asemenea, experţii europeni solicită reevaluarea manualelor şcolare prin eliminarea din conţinutul lor a materialelor discriminatorii.

Ministerul Educaţiei de la Chişinău nu a formulat încă o poziţie faţă de raportul Comisiei.

Manualul "Istoria integrată", care, în opinia profesorilor de istorie, reprezintă o închegare nesistematizată şi tendenţioasă a "Istoriei universale" şi "Istoriei românilor" a fost scris de un grup de istorici catalogaţi de presa necomunistă de la Chişinău ca "scribi ai guvernării roşii”. Unele medii de informare au scris că autorul din umbră al acestei dubioase cărţi ar fi chiar controversatul istoric Vasile Stati, autorul mincinosului "dicţionar moldovenesc-românesc". Mai multe şcoli şi licee din Republica Moldova au refuzat să primească noile manuale pentru editarea cărora Guvernul a cheltuit milioane de lei moldoveneşti – bani publici.

×
Subiecte în articol: economic