x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Christine Lagarde: Toate statele lumii trebuie să ajute Europa pentru a ieşi din criză

Christine Lagarde: Toate statele lumii trebuie să ajute Europa pentru a ieşi din criză

16 Dec 2011   •   06:36
Christine Lagarde: Toate statele lumii trebuie să ajute Europa pentru a ieşi din criză

Directorul general al Fondului Monetar International, Christine Lagarde, este de parere ca toate statele lumii trebuie sa-si aduca contributia la rezolvarea crizei datoriilor din Europa, care, in opinia sa, nu va reusi sa o rezolve numai prin forte proprii.

Lagarde crede ca aceasta criza "nu poate fi rezolvata doar de un grup de state care adopta masuri de combatere a acesteia, ci este nevoie de contributia tuturor regiunilor de pe Glob".
Ea a avertizat ca, daca nu se vor lua masuri hotarate impotriva crizei, aceasta ar putea avea consecinte similare cu Marea Depresiune din anii 30. "Trebuie sa acceptam realitatea cu care ne confruntam, sa nu o negam si sa privim adevarul in fata astfel incat sa reusim sa gasim solutii", a mai spus directorul general al FMI, potrivit EFE, citata de Agerpres.

Saptamana trecuta, mai multe state europene au anuntat ca bancile lor centrale sunt dispuse sa puna noi fonduri la dispozitia FMI pentru ca aceasta organizatie sa-si consolideze resursele financiare. Insa Administratia americana a declarat ca nu va proceda in mod similar, intrucat apreciaza ca FMI-ul dispune in prezent de resurse suficiente.

×