Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) va plăti 2,14 milioane de lei, fără TVA, consorţiului WSP Grup/IPTANA pentru supervizarea lucrărilor de lărgire la patru benzi a unui tronson de zece kilometri din partea de sud a centurii Bucureşti.
Contractul este finanţat de la bugetul de stat şi vizează serviciile de consultanţă pentru supervizarea lucrărilor de proiectare şi execuţie a tronsonului, între kilometrii 33 şi 43.
Durata contractului este de 84 de luni, din care 24 luni reprezintă perioada de execuţie a lucrărilor, care se poate modifica în funcţie de durata construcţiei, şi 60 de luni reprezintă garanţia.
În alegerea ofertei câştigătoare, propunerea tehnică a avut o pondere de 80% şi cea financiară 20%.
Lucrările de execuţie pentru acest tronson, de 26,86 milioane de euro, au fost atribuite consorţiului format din firmele Euroconstruct Trading '98, controlat de omul de afaceri Dan Besciu, şi Romstrade, deţinută de Nelu Iordache. Termenul de finalizare anunţat iniţial a fost primul trimestru 2011, pentru ca apoi acesta să fie prelungit până în 2012.
Directorul responsabil de proiectele legate de centurile ocolitoare din CNADNR, Marin Ionescu, a declarat, săptămâna trecută, că pentru partea de sud a centurii, între A1 şi A2, finanţarea din acest an de la buget asigură doar 40% din valoarea exproprierilor.
IPTANA (Institutul de Proiectări Transporturi Auto, Navale şi Aeriene) a fost sau este implicată, printre altele, în calitate de proiectant sau consultant, la proiecte de infrastructură pentru porturile Constanţa şi Mangalia, Aeroportul Henri Coandă, Aeroportul Internaţional Sibiu, Aeroportul Bacău, tronsonul Comarnic-Braşov al autostrăzii Bucureşti-Braşov, şoselelor de centură din Bistriţa, Gheorghieni şi Miercurea Ciuc sau diverse lucrări hidrotehnice şi de transport rutier.
Grupul WSP din Marea Britanie a fost înfiinţat la începutul anilor '70, iar din 1987 este listat la Bursa de Valori din Londra. WSP a deschis un birou la Bucureşti în 2006, şi a avut în 2008 afaceri de peste patru milioane de euro. Printre clienţii săi se numără instituţii bancare, Primăria Capitalei şi fonduri de investiţii.
Citește pe Antena3.ro