CNAIR anunță că au fost depuse patru proiecte pentru reabilitarea unuia dintre podurile de pe A2. Care este valoarea proiectului
Compania de Drumuri a primit patru oferte la procedura de achiziție publică ce are ca obiectiv „Realizarea lucrărilor de Reabilitare a Podului peste brațul Borcea, situat pe Autostrada A2, la km 149+680”.
Valoarea proiectului este estimată la circa 97 de milioane de lei, iar perioada de execuție a lucrărilor este de 24 de luni.
Proiectul va fi finanțat din fonduri europene nerambursabile – Programul Operațional Infrastructură Mare 2014-2020.
Cele patru oferte au fost depuse de următorii agenți economici:
- Asocierea CONSTRUCȚII ERBASU S.A – VAHOSTAV – SK A.S
- Asocierea AUTOPRIMA SERV S.R.L – LUCONSA BM
- Asocierea SC MARISTAR COM SRL – HYDROSTOY AD
- SPIC INTERNAZIONALE
„Podul peste bratul Borcea, în lungime de 970 m este o parte importantă a Coridorului IV Pan-European care traversează România de la Vest la Est. Lucrările cu un grad ridicat de complexitate vor fi executate pentru prima oară după 38 de ani, perioadă în care acest pod nu au suferit nici un fel de lucrări de reparații semnificative pe partea rutieră”, informează CNAIR.

Ştiri din .ro
- Urmărire ca-n filme pe străzile din Timișoara, încheiată după ce șoferul a sărit în Bega ca să scape Pressalert.ro
- Fata unui primar PSD a trecut pe la serviciu de nouă ori într-un an și jumătate de când a fost angajată la Direcția pentru Agricultură Caraș Severin. Reacția tatălui după ancheta DNA Pressalert.ro
VIDEO. Cîțu, despre modificarea perspectivei de țară de către agenția de rating S&P: Schimbarea de la negativ la stabil arată că deciziile luate de Guvernul pe care îl conduc au fost bune
Motoarele pe benzină pierd tot mai mult teren în faţa electricelor şi hibridelor
Vești bune. Standard & Poor's modifică ratingul României la „stabil”
Disponibilizări la o mare companie românească. Vor pleca 1400 de persoane
Dacia pe val. Vânzările în Europa au crescut cu peste 67% în martie 2021
Comerțul cu ridicata a crescut cu 4,8% în primele două luni din 2021
Ce spune Mugur Isărescu despre reducerea dobânzii de politică monetară și inflație
Guvernul renunță la managementul performant. Salarii secrete în companiile naționale din energie
Dancă: Compensarea cu 20% a pierderilor din industria HoReCa a fost aprobată de Comisia Europeană
ANCOM: Traficul de internet pe rețele fixe a crescut cu 51% în 2020
Un nou director general la CFR Călători
Se iau bani de la meseriile esențiale: medici, profesori și polițiști
Liber la dat cu draga la vongole
La Transgaz vin specialiștii lui Cîțu. Unul e liberal, celălalt, o cunoștință
