Liga Sindicatelor Miniere din Valea Jiului i-a solicitat ministrului Economiei, Ion Ariton, o intalnire, dupa ce cantitatea de energie electrica pe care termocentralele de la Paroseni si Mintia trebuie s-o livreze in sistemul energetic national s-a redus la jumatate. Presedintele LSMVJ, Zoltan Lacatos, spune ca in aceasta situatie si cantitatea de huila pe care CNH o vindea catre cele doua unitati energetice va scadea. In plus, Lacatos adauga ca deocamdata nu se cunoaste nici bugetul de venituri si cheltuieli al Companiei Nationale a Huilei pentru anul 2011.
In prezent, termocentralele de la Paroseni si Mintia livreaza in sistemul energetic national 75 de MW pe zi, de la 150 cat dadea pana in urma cu doua – trei saptamani. Presedintele Ligii Sindicatelor Miniere din Valea Jiului, Zoltan Lacatos, declara ca nu cunoaste motivul pentru care s-a ajuns in aceasta situatie, dar ca i-a cerut ministrul Economiei, Ion Ariton, sa explice si sindicatelor ce se va intampla in perioada urmatoare cu productia de huila.
Zoltan Lacatos declara ca unitatile CNH livreaza, in prezent, cate 8 – 9 tone de huila pe zi celor doua termocentrale. "Ce vom face cu huila?! Practic, se va injumatati si cantitatea de huila pe care o producem in fiecare zi pentru cele doua termocentrale. Nu se stie nimic. Cine o va prelua?! Nu ne spune nimeni nimic si, de aceea, i-am solicitat ministrului Economiei, Ion Ariton, o intalnire. Deocamdata n-am primit nici un raspuns. Mai asteptam cateva zile si apoi vom decide ce vom face', afirma Lacatos. Pe de alta parte, acesta adauga ca in prezent nu se cunoaste nici bugetul de venituri si cheltuieli al Companiei, desi in urma cu cateva luni Ion Ariton a dat asigurari la Petrosani ca ministerul pe care il conduce va plati drepturile salariale ale angajatilor CNH pana in luna iulie: "Am decis impreuna cu domnul director ca pana la rectificarea bugetara sa nu fie nicio problema cu drepturile salariale ale celor care lucreaza in CNH. Dupa rectificarea bugetara sa alocam sumele necesare ca pana la sfarsitul lui 2011 sa nu fie nicio problema legata de plata salariilor. Pana la rectificarea bugetara, resursele financiare sunt asigurate de catre Companie si de catre minister, in situatia in care va mai trebui o mica diferenta de completat'.
Lacatos mai spune ca nu s-a acordat pana acum nici ajutorul de stat, cu toate ca mineritul din Valea Jiului va fi subventionat pana in decembrie 2018. Decizia Consiliului pentru Competitivitate a fost aprobata in baza unei rezolutii a Parlamentului European, in luna decembrie a anului trecut. Initial, Comisia Europeana propusese ca ajutorul de stat pentru minerit sa fie acordat doar pana in 2014. Decizia a intrat in vigoare de la 1 ianuarie 2011. Valoarea ajutorului de stat va incepe sa scada din 2012, ajungand pana in 2018 la doar 25 la suta din valoarea celui acordat in 2010.
Pana in 2018, ultimul an in care se vor mai acorda subventii in minerit, doar 20 la suta dintre actualii ortaci vor mai ramane in activitate. Deja media de varsta a minerilor de la Compania Nationala a Huilei Petrosani este de 43 de ani, in conditiile in care acestia se pensioneaza la 45 de ani. Potrivit liderului Ligii Sindicatelor Miniere din Valea Jiului, Zoltan Lacatos, daca nu se fac angajari de personal, in minerit vor ramane prea putini profesionisti. Pe de alta parte, consilierul ministrului Economiei a anuntat recent ca in jur de 3.500 de ortaci isi vor pierde locurile de munca in urmatorii 6 - 7 ani. Presedintele Ligii Sindicatelor Miniere din Valea Jiului, Zoltan Lacatos, spune ca deja ortacii au fost informati ca 600 dintre ei vor pleca din sistem: "Ni s-a transmis doar ca in jur de 600 de persoane vor fi concediate, dar nu se stie cand si nici daca va fi vorba de un numar mai mare sau mai mic decat ceea ce ni s-a comunicat. Oricum, si asa nu dispare problema de fond. In Valea Jiului media de varsta in minerit este de 43 de ani. Se tot disponibilizeaza personal, dar nu se fac noi angajari. Un miner nu se formeaza in cateva luni. Astfel, se va ajunge in situatia in care in 2018, in minerit, vor mai lucra doar aproximativ 20 la suta dintre actualii ortaci. Ca sa nu se ajunga la situatii grave, ar fi trebuit sa inceapa sa faca angajari inca din 2008. Oricum, pana in 2014 in jur de 3.000 de mineri vor iesi din sistem pe cale naturala, adica se vor pensiona'.