x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Comisarul Oettinger sfătuieşte statele membre să apeleze la programul Orizont 2020

Comisarul Oettinger sfătuieşte statele membre să apeleze la programul Orizont 2020

13 Oct 2018   •   13:40
Comisarul Oettinger sfătuieşte statele membre să apeleze la programul Orizont 2020

Statele membre ale Uniunii Europene pot apela la programul Orizont 2020 şi, de asemenea, pot utiliza fonduri de coeziune pentru a pune la punct proiecte atractive de investiţii, a declarat vineri comisarul european pentru buget, Günther Oettinger. 

Programul-cadru european pentru cercetare şi inovare 'Orizont 2020" este un nou tip de program pentru Uniunea Europeană. Printr-un buget de 80 de miliarde de euro acest program urmăreşte finanţarea proiectelor capabile să ducă la îndeplinire obiectivele tehnice, ştiinţifice, educaţionale şi sociale asumate de statele membre prin intermediul Strategiei "Europa 2020". 

"Dacă Universitatea din Bucureşti, sprijinită de Guvernul României, atrage fonduri de coeziune pentru a renova o clădire sau să investească într-un supercomputer şi vrea să încheie parteneriate sau proiecte comune cu Bosch sau Philips, sunt sigur că va găsi o firmă dispusă să profite de şansa de a investi în Bucureşti nu doar în Stuttgart sau în Paris. De acea cred că trebuie combinate fondurile de coeziune cu programul Orizont şi cu acest rezervor de tineri talentaţi oferit de noua generaţie. Bucureştiul are mai mulţi specialişti în IT decât Milano sau Lyon. Voi face tot ce pot pentru ca Orizont 2020 să fie un program pentru toate statele membre nu doar pentru 15 sau 12 state membre", a declarat Gunther Oettinger, la o reuniune cu jurnaliştii care a avut loc vineri. 

Comisarul european pentru buget a subliniat că trebuie evitată ideea unei dispute între fondurile alocate pentru coeziune şi cele pentru migraţie, sau între fondurile pentru agricultură şi cele pentru cercetare. Uniunea Europeană are în continuare nevoie de o politică agricolă şi de o politică de coeziune, dar este inevitabil să fie făcute unele reduceri, mail ales în contextul în care Uniunea Europeană se va reduce la 27 de state odată cu ieşirea Marii Britanii. 

"Nu vrem o competiţie între vechile programe şi noile programe. Şi dacă vrem să evităm această competiţie avem nevoie de mai mulţi bani de la Uniune. De aceea eu propun un buget echivalent cu 1,114% din venitul naţional brut al UE27" a spus Oettinger. 

Oficialul european a apreciat că este nevoie de un buget modern care să întărească economia europeană şi să o facă mai competitivă. În acest sens, prin cadrul financiar multianual (MMF) pentru următorul deceniu Bruxelles-ul vrea să ofere răspunsuri la revoluţia digitală şi să permită Europei să concureze cu Silicon Valley sau China. De asemenea, viitorul MMF ar transmite un mesaj de bună guvernanţă din partea UE, chiar dacă Marea Britanie va ieşi din blocul comunitar. "Dacă vom pune la punct un buget bun pentru următorul deceniu acesta va fi un bun semnal că Europa este aici pentru a rămâne şi este pusă pe treabă", a spus Oettinger. 

La începutul lunii mai, Comisia Europeană (CE) a prezentat bugetul pentru perioada 2021 - 2027, o inovaţie majoră fiind consolidarea legăturii dintre finanţarea Uniunii Europene şi statul de drept. În ansamblu, Comisia propune un buget pe termen lung de 1.135 de miliarde de euro în credite de angajament (exprimate în preţurile din 2018) pentru perioada 2021 - 2027, echivalentul a 1,11% din venitul naţional brut al UE 27. Acest nivel al angajamentelor se traduce în 1.105 miliarde de euro (sau 1,08% din venitul naţional brut) în credite de plată (în preţurile din 2018). AGERPRES

×
Subiecte în articol: Comisarul Oettinger