x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Comisia Europeană a pus ochii pe producătorii de aspiratoare

Comisia Europeană a pus ochii pe producătorii de aspiratoare

de Adrian Stoica    |    21 Apr 2022   •   07:45
Comisia Europeană a pus ochii pe producătorii de aspiratoare

Comisia Europeană vrea să-i oblige pe producătorii de aspiratoare să aducă pe piață aparate mai performante, care să respecte pe viitor noi norme de eficiență energetică și design ecologic.

În acest sens a fost lansată o consultare publică privind stabilirea acestor cerințe, iar termenul-limită pentru trimiterea observațiilor de către producătorii de aspiratoare, organizațiile consumatorilor și cele de mediu, precum și a autorităților naționale din statele UE sunt așteptate până pe 30 iunie. Comisia și-a propus să adopte această inițiativă în a doua jumătate a anului 2023.

Această inițiativă de reglementare a funcționării aspiratoarelor este a doua, după ce în 2013 UE a adoptat Regulamentul 666/2013, care stabilește cerințe minime de eficiență energetică pentru aceste aparate. Măsurile, care au intrat în vigoare la sfârșitul lui 2014, au contribuit la apariția unor aparate mai eficiente pe piața UE, ceea ce a condus la realizarea unor economii substanțiale de energie pentru consumatori. 

Revizuirea periodică a regulilor

Designul ecologic și etichetarea energetică sunt considerate măsuri-cheie pentru realizarea Pactului ecologic european. Tocmai de aceea, consideră Comisia Europeană, aceste măsuri trebuie revizuite regulat pentru ca ele să rămână eficiente, având în vedere evoluțiile tehnologice. În prezent, regulamentul de etichetare energetică pentru aspiratoare a fost anulat în 2019, în urma unui proces pierdut de Comisia Europeană.

Comisia Europeană vrea ca modul de demontare a pieselor critice ale unui aspirator să fie reanalizat pentru a crește gradul de reciclare a materialelor.

Noi formule de calcul

Prin inițiativa sa, Comisia Europeană propune actualizarea metodei de calcul a eficienței energetice pentru a obține valori mai precise. Este propusă introducerea unei etichete de eficiență energetică cu o scară de la A la G, precum și a unei etichete cu o scală de la A la D pentru ceilalți parametri de performanță (inclusiv zgomot). De asemenea, o altă propunere avansată de Comisie în cadrul consultării publice este și stabilirea unor formule de calcul a eficienței energetice și a celorlalți parametri de performanță diferențiate pentru aspiratoarele de uz profesional.

Categoriile de produse care au noi etichete energetice

Pentru a-i ajuta pe consumatorii din UE să își reducă facturile la energie și amprenta de carbon, de la 1 martie 2021 este disponibilă o versiune complet nouă a etichetei energetice, recunoscută pe scară largă, în toate magazinele și la toate punctele online de vânzare cu amănuntul. Noile etichete, unde eficiența energetică se măsoară pe o scară de la A la G, se aplică unui număr de patru categorii de produse – frigidere și congelatoare, mașini de spălat vase, mașini de spălat rufe și televizoare (precum și alte monitoare externe). O altă schimbare semnificativă este introducerea unui cod QR în partea din dreapta sus a noilor etichete. Scanând codul QR, consumatorii pot găsi informații suplimentare despre modelul de produs, cum ar fi date despre dimensiuni, caracteristici specifice sau rezultate ale testelor, în funcție de aparat. De la 1 septembrie au intrat în vigoare noi etichete pentru becuri și lămpi cu surse de lumină fixe, iar în anii următori se vor adăuga și alte produse.

×