x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Companiile prevăd creşteri salariale în 2013. Peste 55% dintre manageri spun că estimează majorări salariale de 5-10%, care să acopere inflaţia

Companiile prevăd creşteri salariale în 2013. Peste 55% dintre manageri spun că estimează majorări salariale de 5-10%, care să acopere inflaţia

de Daniela Ivan    |    12 Feb 2013   •   22:26
Companiile prevăd creşteri salariale în 2013. Peste 55% dintre manageri spun că estimează majorări salariale de 5-10%, care să acopere inflaţia
Sursa foto: Thinkstock

Mai mult de jumătate dintre şefii companiilor de top din România prevăd creşterea salariilor angajaţilor în acest an cu 5-10%, iar un sfert dintre ei vor să facă noi angajări deşi doar 4% cred că industria în care activează va înregistra un avans, potrivit unui studiu al companiei Ernst&Young (E&Y). “Doar 26% dintre respondenţi au declarat că intenţionează să crească numărul angajaţilor în 2013, iar 56% estimează că vor menţine acelaşi număr de angajaţi ca şi în anul precedent. Dacă 55% prevăd o creştere de 5-10% a salariilor în 2013, în linie cu rata estimată a inflaţiei, 42% se aşteaptă la o stagnare a nivelului salarial pentru următoarele 12 luni”, se arată în studiul citat.
Pe de altă parte, 25% dintre liderii de business din România sunt foarte încrezători, iar 40% sunt relativ încrezători că firmele lor vor creşte în 2013. Nu împărtăşesc acelaşi optimism şi în ceea ce priveşte creşterea industriei în care activează, doar 4% sunt foarte încrezători în acest lucru.

Accent pe productivitate
Pentru a face faţă presiunilor impuse de criza economică în mediul local de business în 2012, 30% din oamenii de afaceri chestionaţi au declarat că au recurs la reduceri de costuri, iar 28% s-au concentrat pe creşterea productivităţii. Deşi costurile mici sunt considerate în continuare un factor important pentru competitivitatea companiei pe piaţă, conform răspunsurilor a 31% dintre cei chestionaţi, atenţia comunităţii locale de afaceri se concentrează asupra unui nou factor în 2013. Astfel, peste 39% dintre respondenţi se aşteaptă ca principala bătălie competitivă să fie dată în acest an pe frontul consolidării notorietăţii mărcii şi a creşterii încrederii în brand. În cazul în care piaţa va continua să aibă o evoluţie slabă în următoarele 12 luni, sau chiar va intra în declin, 76% dintre cei chestionaţi au declarat că intenţionează să rămână pe piaţă până când aceasta se va stabiliza. 46% dintre respondenţi menţionează că sunt pregătiţi să facă faţă provocărilor în 2013 prin abordări inovative ale businessului, iar 15% intenţionează să-şi consolideze poziţia pe piaţă prin fuziuni şi achiziţii. Satisfacţia clienţilor este considerată de peste 77% dintre cei chestionaţi ca fiind unul din cei mai importanţi trei factori care definesc succesul unei companii pe piaţa locală. Alături de acesta, liderii de business menţionează rezultatele financiare (93%) şi cota de piaţă (64%). În privinţa cererii clienţilor în următoarele 12 luni, 66% dintre cei chestionaţi consideră că nu se vor înregistra modificări majore, faţă de doar 2% care se aşteaptă să asistăm la modificări şi 32% care consideră că va rămâne la fel ca şi anul trecut.

Finanţarea, în principal de la bănci

Circa 47% dintre respondenţi au menţionat că principala sursă de finanţare a investiţiilor companiilor lor în 2012 au fost creditele bancare, iar 45% intenţionează să apeleze la aceeaşi sursă pentru a-şi finanţa investiţiile în 2013. Doar 41% iau în calcul posibilitatea de a recurge la finanţare europeană în 2013. Raportul evidenţiază, de asemenea, că majoritatea celor chestionaţi acordă o mare atenţie inovaţiei. Aceasta este considerată o sursă de creştere în viitor şi una din principalele pârghii de generare de noi oportunităţi de business. Cu toate acestea, companiile din România rămân încă destul de timide când se pune problema unor investiţii în inovaţie. Majoritatea intenţionează să folosească în acest scop resursele interne din companiei. Astfel, 63% dintre respondenţi au în plan să încurajeze inovaţia în cadrul organizaţiilor lor şi doar 7% declară că intenţionează să facă parteneriate cu organizaţii specializate din domeniul cercetării şi al educaţiei.

×
Subiecte în articol: cresteri salariale