x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Conferință de balneologie și recuperare medicală la București

Conferință de balneologie și recuperare medicală la București

de Adrian Stoica    |    11 Apr 2019   •   11:47
Conferință de balneologie și recuperare medicală la București

La complexul expozițional Romexpo a început azi a 16-a Conferință Națională de Balneologie și Recuperare Medicală. În cadrul reuniunii vor fi abordate teme diverse, cum ar fi tehnologie versus abordare tradițională în recuperarea medicală după accidentele vascular-cerebrale, provocările medicinei de recuperare în bolile neurodegenerative, patologia coloanei vertebrale, injecțiile terapeutice în recuperarea medicală, rolul medicului de familie în managementul dizabilității, recuperarea medicală la copii.

La conferință participă specialiști în balneologie și recuperare medicală din toată țara, reprezentanți ai ministerelor Sănătății, Turismului și Culturii, administratori ai bazelor de tratament și ai factorilor terapeutici naturali din România, precum și medici cu specializări diverse. De asemenea, este prezent și ministrul pentru Relația cu Parlamentul, Viorel Ilie. Conferința este organizată de Institutul Național de Recuperare, Medicină Fizică și Balneoclimatologie. Directorul institutului, dr. Horia Lăzărescu, susține o prezentare referitoare la strategii de dezvoltare a activității medicale de recuperare în stațiunile balneare în funcție de profilul terapeutic al fiecărei stațiuni în contextul deținerii de către România a președinției Consiliului UE.

 

Un colectiv de medici prezintă beneficiile pe termen lung pe care le putem obține utilizând resursele Lacului Techirghiol pentru pacienții cu sindroame dureroase lombare degenerative.

 

Sunt abordate și metode de tratament ale bolii Parkinson, sindroame și tulburări de echilibru induse de această maladie. De asemenea, alte prezentări se referă la recuperarea medicală în bolile respiratorii, injecțiile terapeutice în recuperarea medicală, programe de recuperare în patologia reumatismală. Lucrările Conferinței se vor încheia vineri după amiază.

×