x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Consilierului guvernatorului BNR, Adrian Vasilescu: Leul manifestă în continuare rezistenţa cea mai solidă în faţă şocurilor externe

Consilierului guvernatorului BNR, Adrian Vasilescu: Leul manifestă în continuare rezistenţa cea mai solidă în faţă şocurilor externe

23 Mai 2012   •   14:03

Miercuri 23 mai, pe piata valutara, moneda noastra a inregistrat o noua depreciere. Cursul calculat la ora 13 a fost de 1 euro=4,4587 lei. Dupa ce, incepand din 8 mai, au fost depasite mai multe praguri de depreciere, intre 4,40 si 4,44, la 23 mai a fost trecut pragul de 4,45 lei pentru un euro.

Deprecierea din ziua de 23 mai a fost cauzata, ca si in zilele de 8-16 mai, in principal de vestile rele venite din Zona Euro. In intreaga regiune, monedele au suferit deprecieri accentuate. Daca piata valutara, incepand din 17 mai pana in 21 mai, parea sa-i imprime leului o noua tendinta, de apreciere in raport cu euro, calmarea cursului s-a produs sub influenta unor informatii daca nu linistitoare cel putin cu un grad de pesimism ceva mai redus venite de la reuniunea G8. Luni insa bursa stirilor si-a schimbat trendul si pesimismul a revenit. Toate monedele din regiune au suferit noi deprecieri.

Ziua de 23 mai a fost agitata pe toate pietele lumii. Comentariile fostului prim-ministru grec Lucas Papademos, facute pentru Wall Street Journal si pentru CNBC – care opina ca 'in cazul iesirii Greciei din Zona Euro consecintele pentru euro-sistemul financiar si pentru economia reala vor fi profunde iar costurile asociate vor fi de anvergura; si ca vor fi afectate, de asemenea, economiile din afara Zonei Euro', au facut noi valuri. Socul s-a resimtit instantaneu. Euro s-a depreciat fata de dolar. In regiunea noastra, leul a sarit peste pragul de 4,45 iar zlotul, forintul si coroana s-au depreciat si mai mult. E inca o dovada ca riscurile externe sunt dintre cele mai mari si ca o declaratie, chiar si in conditiile in care fostul prim-ministru grec a introdus multi de daca, subliniind ca totusi scenariul divortului Greciei de euro 'este putin probabil sa se materializeze', undele socului produs s-au derulat repede si pe spatii largi.

Opinia publica fiind inflamata, cele mai mici aluzii provoaca miscari imediate si violente in piete. Pe buna dreptate numerosi analisti au precizat ca, in aceste imprejurari, eforturile de temperare facute de bancile centrale, oricat de mari ar fi, nu pot avea decat efecte limitate. Banca Nationala a Romaniei, care monitorizeaza cu mare atentie evenimentele, foloseste instrumentarul adecvat pentru ca socurile provocate sa aiba durata scurta si intensitate minima. Dovada ca miercuri 23 mai, fata de ziua precedenta, moneda noastra s-a depreciat mai incet decat monedele din regiune, iar fata de 8 mai deprecierea leului a fost tot minima – cu numai 1,26 la suta, in timp ce zlotul polonez s-a depreciat cu 3,87 la suta, forintul unguresc cu 5,16 la suta si coroana ceha cu 1,85 la suta. Leul manifesta in continuare rezistenta cea mai solida in fata socurilor externe.

×