x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Costuri cu 40% mai mici la încălzire în locuințele reabilitate termic

Costuri cu 40% mai mici la încălzire în locuințele reabilitate termic

18 Dec 2020   •   13:45
Costuri cu 40% mai mici la încălzire în locuințele reabilitate termic

Costurile cu încălzirea sunt cu 40% mai mici în clădirile reabilitate termic dar arhitecții și instituțiile nu dau suficientă importanță acestui aspect, se arată într-un studiu al Asociaţiei Energia Inteligentă.

"Izolarea corespunzătoare a locuinţei determină reduceri ale costurilor anuale cu energia de până la 40% şi asigurarea unor condiţii de igienico-sanitare optime desfăşurării vieţii în interiorul acestei locuinţe. Alături de economia realizată, reducerea emisiilor de CO2 este considerabilă, contribuindu-se astfel la protejarea mediului înconjurător şi cel mai important este că această investiţie în eficienţă energetică stopează "aruncarea banilor pe fereastră", se recuperează costurile în 4,31 ani şi ulterior vor produce "venituri" pentru proprietarul casei", arată Asociația.

Cercetarea a fost realizată pe o locuință peste nivelul casei termo energetice, cu un consum cu 58% mai mare decât cel de energie al unei case energetice şi la un nivel de 46% mai mare decât al casei igienico-sanitară.

Cele mai mari pierderi au fost prin placa aflată peste un subsol neîncălzit, reprezentând circa 38% din total. Totodată, și suprafața mare a acestei părți era total neizolată, iar subosolul  era îngropat d oar în partea dinspre nord, celelelalte fiind parțial sau total în contact cu aerul. Totodată, 25% se pierd prin pereții exteriori și 21% prin ferestre.
"Putem concluziona: suprafeţele vitrate sunt importante consumatoare de energie, pierderile prin aceste tipuri de elemente crescând mult cu suprafaţa; grinda neizolată este un important consumator de energie, chiar dacă suprafaţa acesteia este mică", precizează studiul.

Exemplul scoate în evidență ignorarea proiectării termotehnice a unei clădiri și a acordării avizelor de către administrația locală, fără să ia în considerare acest aspect.
 

×
Subiecte în articol: clădiri reabilitare termica