x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Costurile medicale cu obezitatea s-au balonat la 147 miliarde de dolari

Costurile medicale cu obezitatea s-au balonat la 147 miliarde de dolari

28 Iul 2009   •   00:00

Cheltuielile medicale legate de probleme de obezitate au ajuns la 147 de miliarde de dolari în 2008, în creştere cu 87% faţă de decada trecută, potrivit unui studiu realizat cu banii Guvernului SUA şi citat de Bloomberg.



Fiecare pacient obez costă companiile de asigurare de sănătate şi guvernul american cu 1,429 dolari mai mult în fiecare an decât un individ normal în 2006, conform analizei prezentată azi de jurnalul de specialitate Health Affairs. În 1998, costurile medicale pentru obezitate erau estimate la 78,5 miliarde de dolari.

Preşedintele Obama a spus ca administraţia sa vrea să controleze costurile în creştere ale medicinei în parte prin programe de medicină preventivă, asemanătoare celor de încurajare pentru slăbit sau pentru renunţarea la fumat. Medicare, programul guvernamental derulat pentru bătrâni şi handicapaţi, a cheltuit anul trecut 7 miliarde de dolari pe medicamente legate de obezitate.

Incidenta obezităţii, o cauză majoră de diabet, atacuri cerebrale sau de inimă, s-a dublat în ultimii 30 de ani potrivit Center of Disease Control (Centrului pentru Controlul Bolilor-nr). Circa 32% din adulţii americani sunt obezi, potrivit aceleiaşi surse. Fără obezitate programul Medicaid, derulat de Guvern pentru săraci, ar fi mai mic cu 8,5% iar Medicare cu 11,8%, a mai arătat studiul.

×
Subiecte în articol: economic costurile medicale