Calendarul de eliminare a preţurilor reglementate la gazele naturale şi energie electrică va fi stabilit până în luna septembrie 2011, urmând să fie implementat în perioada 2013-2015, a declarat luni, la Palatul Victoria, premierul Emil Boc.
“Până la finele lui 2011, pe parcursul anului, vor fi întreprinse o serie de măsuri în domeniul energetic. Până în septembrie se va stabili un calendar de eliminare a preţurilor reglementate la energie electrică şi gaze. Acest calendar se va implementa în 2013-2015. Până la finele lui 2011 se vor defini de către Ministerul Finanţelor şi Ministerul Muncii consumatorii vulnerabili (...)”, a afirmat Emil Boc, potrivit Agerpres.
Primul-ministru a precizat că va continua vânzarea pachetelor minoritare de acţiuni la companii precum Petrom, Transgaz şi Transelectrica, proceduri începute pe baza memorandumului deja adoptat în Guvern şi se va menţine obiectivul de înfiinţare a celor două companii energetice, obiectiv important al Guvernului şi Ministerului Economiei.
Ministrul Economiei, Ion Ariton, a declarat săptămâna trecută că reprezentanţii Fondului Monetar Internaţional au solicitat revederea modului de calcul al preţurilor la gaze naturale şi energie electrică şi liberalizarea acestora.
“Doresc (FMI - n.r) ca preţul să fie liberalizat şi noi, în cursul anului, probabil la jumătatea acestui an, va trebui să ne prezentăm cu o nouă formulă de calcul, pentru că sunt probleme pe preţul reglementat. Ne solicită reglementarea acestor preţuri şi o liberalizare”, afirma Ariton.