x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Creşterea şi descreşterea băieţilor deştepţi din energie

Creşterea şi descreşterea băieţilor deştepţi din energie

de IncomeMagazine    |    29 Dec 2012   •   08:18
Creşterea şi descreşterea băieţilor deştepţi din energie
Sursa foto: Mediafax

Anul 2012 reprezintă finalul hegemoniei aşa-numiţilor băieţi deştepţi din energie şi totodată a însemnat dispariţia curentului ieftin de pe piaţă. Povestea lor a durat timp de aproape zece ani, perioadă în care am avut parte de contracte secrete, distorsionarea pieţei şi, spununele voci, devalizarea Hidroelectrica.


Totul a început în 2001 atunci când firma elveţiană Sulzer, reprezentată în ţară de Bogdan Buzăianu, a pus mâna pe un contract de retehnologizare a hidrocentralei de la Porţile de Fier, cea mai mare din ţară. Din cauză că la vremea aceea statul român nu avea bani s-a căzut de acord ca o bună parte din curentul produs de Hidroelectrica să fie preluat de Energy Holding, o companie care apărea ca fiind a aceluiaşi Buzăianu. Acest contract a fost semnat la începutul anului 2004, moment când s-a consfiinţit apariţia băieţilor deştepţi din energie. Respectiva înţelegere a fost secretă, încheiată pe ani buni.

Dacă la început înţelegerea a fost favorabilă Hidroelectrica în sensul că preţul de vânzare era peste media pieţei, cu timpul contractul a devenit defavorabil producătorului de energie iar acest fapt a fost vizibil în momentul în care a apărut pe piaţă bursa de energie OPCOM, în 2006. În perioada 2006-2012, Hidroelectrica a suferit prejudicii de 1,4 miliarde de lei reprezentând diferenţa dintre preţul mediu de pe OPCOM şi preţul prevăzut în contractul cu Energy Holding.

Buzăianu avea să facă câteva mişcări în sensul că a introdus în piaţă şi alte nume. Chiar dacă a ieşit din acţionariatul Energy Holding în 2002 el a condus companie prin interpuşi. Pe parcurs a înfiinţat o altă companie, Buzzmann Industries în timp ce Energy Holding avea să ajungă în proprietatea unei bănci din Elveţia, ţară unde s-au făcut multe jocuri ce avea cu miză beneficiarii de curent ieftin de la Hidroelectrica. Gurile rele susţin ca Buzăianu ar fi fost doar un paravan pentru interese ale unor servicii secrete din România.

Citeste AICI intreaga analiza


Citeste si 
Băncile, îngenunchiate? Românii cu credite scapă de comisioanele abuzive
Cele 10 tari care stau pe mormane de aur
19 clauze abuzive din contractele bancare
Unde trebuie să lucrezi ca să primeşti o majorare de salariu

×
Subiecte în articol: baieti destepti hidroelectrica