x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Investiție pe timp de criză financiară: Primăria Sectorului 6 vrea scenă nouă de 7,4 milioane de lei  în parcul Crângași

Investiție pe timp de criză financiară: Primăria Sectorului 6 vrea scenă nouă de 7,4 milioane de lei  în parcul Crângași

de Adrian Stoica    |    13 Ian 2026   •   10:30
Investiție pe timp de criză financiară: Primăria Sectorului 6 vrea scenă nouă de 7,4 milioane de lei  în parcul Crângași
Sursa foto: Hepta/

Primăria Sector 6 vrea să cheltuiască 7,4 milioane de lei (circa 1,5 milioane de euro), fără TVA, pentru o scenă montată în parcul Crângași. Pentru aceasta,  Administrația Domeniului Public și Dezvoltare Urbană Sector 6 (ADPDU), instituție aflată în subordinea Primăriei Sectorului 6, a lansat o licitație publică prin care vrea să amenajeze  scenă multifuncțională în Parcul Crângași.

Contractul mai prevede atât refacerea unor alei aflate în zona în care noua scenă va fi amplasată, cât și amenajarea zonei cu mobilier urban. Firmele interesate pot depune oferte până pe 2 februarie 2026.

Proiectul presupune însă desființarea unei scene deja existente în acest parc.   Procedura de achiziție publică este lansată însă cu o clauză suspensivă, ceea ce înseamnă că se va semna contractual doar dacă există bani.

×
Subiecte în articol: parcul crangasi primaria sector 6