x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie CRIZĂ/Marile firme caută fonduri

CRIZĂ/Marile firme caută fonduri

de Daniela Ivan    |    03 Dec 2008   •   00:00

Lipsa de lichidităţi a început să se simtă în marile companii. Clienţii firmelor vor să amâne cât mai mult plăţile, iar furnizorii fac presiuni pentru achitarea anticipată
a facturilor.



Directorii financiari nu reuşesc să-şi facă o prognoză corectă a fluxului de numerar în ultimele 12 luni, conform unui sondaj realizat de compania de audit şi consultanţă KPMG în rândul directorilor financiari din peste 500 de companii la nivel internaţional.
"Doar 14% dintre respondenţii sondajului au reuşit să-şi prognozeze corect lichiditatea, în timp ce 5% dintre directorii financiari intervievaţi au spus că nici măcar nu au încercat să facă o astfel de previziune", se arată într-un comunicat al KPMG. "O modalitate de optimizare a managementului cash-flow-ului este de a eficientiza prognozele, şi acest lucru necesită un cadru de raportare clar pentru a da posibilitatea factorilor de decizie să dispună de cifre relevante", a declarat Mihaela Moise, director advisory la KPMG România.

CONTROLUL LICHIDITĂŢII
Mai mult de 40% dintre respondenţi au afirmat că această criză financiară are un efect negativ sau extrem de negativ asupra accesului companiilor la credite şi asupra costului creditului. Cu toate acestea, managementul cash-ului rămâne prioritatea majoră doar pentru puţin sub un sfert din respondenţi (24%), în timp ce 61% o descriu ca fiind una din primele cinci priorităţi ale companiei. În plus, jumătate din cei intervievaţi a recunoscut că există o presiune tot mai mare din partea mediului economic pentru îmbunătăţirea generării de lichiditate.
"În ţările care au fost până acum afectate de criza financiară globală, multe companii caută soluţii temporare pentru a obţine lichiditate imediată. Dar, dacă toată lumea încearcă să facă la fel, cei care vor câştiga vor fi cei de la vârful lanţului de aprovizionare. Societăţile ar trebui în schimb să elaboreze o strategie de management al cash-flow-ului pe termen lung, astfel încât să primească informaţii exacte şi prompte de la clienţi şi să transmită o parte din acestea furnizorilor", a afirmat Wilson Balachandra, partner în cadrul departamentului de servicii de consultanţă financiară din KPMG.

VINE ŞI-N ROMĂNIA
Până în prezent, economia României nu a fost foarte grav afectată de criza financiară mondială. "Cu toate acestea, au început să apară dificultăţi legate de accesul la finanţare al companiilor şi băncile au devenit mai precaute în acordarea împrumuturilor. În consecinţă, firmele româneşti ar trebui să urmărească atent evoluţia situaţiei globale şi să se pregătească pentru o perioadă în care riscul lipsei de lichidităţi ar putea să crească", arată studiul citat.
Mesajul este că firmele ar trebui să treacă dincolo de pragul soluţiilor rapide şi să se orienteze spre modificări structurale mai profunde pe care ar trebui să le implementeze, astfel încât să fie mai bine poziţionate pentru a rezista într-un mediu economic mai puţin propice", a declarat în comunicat Şerban Toader, senior partner la KPMG România.

×
Subiecte în articol: economic