Anul trecut, investiţile străine directe de la noi din ţară s-au redus cu 48,4% faţă de 2008, până la 4,899 miliarde euro, deficitul de cont curent fiind finanţat în proporţie de 96,9% prin investiţii directe ale nerezidenţilor din România, a anunţat, vineri, banca centrală.
În 2008, investiţiile directe ale nerezidenţilor în România au fost de 9,496 miliarde euro, dar au acoperit numai 58,77% din deficitul de cont curent, potrivit datelor revizuite ale Băncii Naţionale a României (BNR). Finanţarea deficitului contului curent a crescut faţă de perioada ianuarie-noiembrie 2009, când fusese de 81,7%. Pe ansamblul anului trecut, contul curent al balanţei de plăţi a înregistrat un deficit de 5,054 miliarde euro, în scădere cu 68,7% faţă de 2008.
În 2009, creditele intra-grup au reprezentat 37,4% din investiţiile străine directe, însumând 1,834 miliarde euro, iar participaţiile la capital, inclusiv profitul reinvestit, 62,6%, respectiv 3,065 miliarde euro, se mai arată în comunicat. În 2008, creditele intra-grup însumau 4,623 miliarde euro, iar participaţiile la capital 4,873 miliarde euro.
Creditele pe care le iau firmele localizate în România de la companiile-mamă cu sediul în străinătate au potenţialul de a adânci deficitul de cont curent, deoarece vor fi returnate la scadenţe.
În primele unsprezece luni ale anului trecut, investiţiile străine directe se diminuaseră cu 55,7%, la 3,8 miliarde euro, după ce la zece luni, investiţiile străine directe scăzuseră cu 51,5%, până la 3,72 miliarde euro, fiind pentru prima dată în 2009 când s-au situat sub nivelul deficitului de cont curent.
Situaţia investiţiilor străine directe s-a deteriorat, comparativ cu începutul anului trecut, ca urmare a crizei financiare globale, care i-a determinat pe investitori să renunţe ori să amâne realizarea de investiţii. Astfel, după primele două luni din 2009, investiţiile străine directe în România erau în creştere cu 38,1% pentru ca, la finalul primului trimestru, să se înregistreze un declin anual de 13,9%.
Investiţiile s-au diminuat mai mult după primele patru luni, respectiv cu 44,4%, apoi scăderea s-a temperat uşor, astfel că, în primele cinci luni, investiţiile străine directe s-au redus cu 42%, iar la finalul primului semestru, scăderea a fost de 43%. Declinul a început să se accentueze ulterior, în primele şapte luni, investiţiile străine directe se micşoraseră cu 48%, după primele opt luni, cu 53,1%, iar după nouă luni, investiţiile străine directe scăzuseră cu 49,6%.