Cu date vechi și depășite, a fost pusă în dezbatere publică noua strategie energetică a României

Inițial, documentul trebuia să prevadă perioada 2016-2030, dar adoptarea lui a fost ani de zile amânată, în condițiile în care Uniunea Europeană și-a fixat noi ținte energetice în baza Acordului de la Paris privind schimbările climatice, adoptat în decembrie 2015, a pachetului legislativ european „Energie curată pentru toți europenii”, adoptat în perioada 2018-2019, precum și a Pactului Ecologic European 2050. Obiectivele strategiei sprijină realizarea țintelor naționale asumate la nivelul anului 2030: 43,9% reducere a emisiilor aferente sectoarelor incluse în schema de tranzacționare a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră (ETS) față de nivelul anului 2005, respectiv cu 2% a emisiilor aferente sectoarelor non-ETS față de nivelul anului 2005; 30,7% pondere a energiei din surse regenerabile în consumul final brut de energie; 40,4% reducere a consumului final de energie față de proiecția realizată prin modelul de referință PRIMES 2007 al Comisiei Europene. Totuși, pe fondul crizei energetice generate de războiul din Ucraina, tot mai multe țări se reîntorc la cărbune pentru producerea energiei, ea suplimentând numărul de mineri din cadrul Complexului Energetic Oltenia pentru a crește producția. 

Printre obiectivele strategice asumate de noua strategie se numără asigurarea accesului la energie electrică și termică pentru toți consumatorii; modernizarea sistemului de guvernanță corporativă și a capacității instituționale de reglementare; protecția consumatorului vulnerabil și reducerea sărăciei energetice; obținerea statutului de furnizor regional de securitate energetică; creșterea aportului energetic al României pe piețele regionale și europene prin valorificarea resurselor energetice primare naționale etc. Toate aceste obiective nu sunt noi, ele figurând și în precedentele strategii, dar România a eșuat în încercarea de a le atinge.  România nu își abandonează visul de a deveni furnizor de securitate regional, iar acest lucru apare și în proiect. Dorința este una ruptă de realitate, pentru că noi nu mai suntem un exportator de energie, ci un importator net, iar pe piața internă haosul este tot mai mare.

Ceață strategică. Cu sau fără cărbune?

Strategia amintește că rezervele de lignit ne vor ajunge pentru 28 de ani (raportat la anul 2017, când a fost publicat primul draft al strategiei). „Resursele de lignit din România sunt estimate la 690 mil. tone [124 mil. tep], din care exploatabile în perimetre concesionate, 290 mil. tone [52 mil. tep]. (…) Resursele de huilă din România cunoscute sunt de 232 mil. tone [85 mil. tep], din care exploatabile în perimetre concesionate - 83 mil. tone [30 mil. tep]. (…) La un consum mediu al rezervelor de 0.3 mil. tep/an gradul de asigurare cu resurse de huilă este de 104 ani, exploatarea depinde însă de fezabilitatea economică”, se precizează în documentul citat. În acest context, pe termen lung, oportunitatea instalării de capacități noi pe bază de cărbune (de o nouă generație tehnologică) va fi dată de evoluția prețurilor certificatelor ETS, de necesitatea constituirii unei rezerve strategice pentru siguranța SEN, de creșterea cererii de energie electrică, a performanței capacităților instalate, a prețurilor tehnologiilor (inclusiv a costurilor de operare și de mentenanță) și a sustenabilității combustibililor indigeni. Înțelegem astfel că autoritățile nu exclud construirea unor noi termocentrale pe bază de cărbune, dar România nu are în prezent astfel de proiecte. De fapt, acest lucru nici nu se va întâmpla, confuzia creată fiind generată de faptul că strategia publicată păstrează la capitolul cărbune o variantă mai veche a documentului.

2032, termen pentru închiderea termocentralelor

La sfârșitul lunii iunie Guvernul a adoptat o ordonanță de urgență prin care a stabilit un calendar etapizat pentru închiderea și conservarea grupurilor energetice cu funcționare pe lignit și huilă. „Se aprobă încetarea producerii energiei electrice pe bază de lignit și huilă, retragerea din exploatare și închiderea capacității energetice totale instalate pe bază de lignit și huilă de 4.920 MW, încetarea producției de lignit și huilă, executarea lucrărilor de punere în siguranță și a lucrărilor de închidere și ecologizare pentru cariere și mine până la data de 31 decembrie 2032”, stipulează ordonanța.

De asemenea, tot printr-un calendar asumat de Guvernul Ciucă, România va renunța până în 2030 la exploatarea cărbunelui.  

Date depășite și la energia electrică

Mai departe, strategia ne spune că „România se află printre statele care au export net de energie electrică”, iar această poziție trebuie menținută. Între timp însă, datele problemei s-au schimbat, iar țara noastră a devenit importator net de energie. Astfel, la nivelul anului trecut, exporturile de energie electrică au crescut cu 23%, la 5.915,3 milioane kWh, iar importurile - cu 6,7%, la 8.113,9 milioane kWh, faţă de 2020, arată datele Institutului Naţional de Statistică (INS). De asemenea, și în primul trimestru al acestui an ne-am păstrat statutul de importator net, potrivit INS.

„Accesibilitatea energiei și suportabilitatea prețului sunt printre principalele provocări ale sistemului energetic și constituie responsabilități strategice”.

Strategia energetică 2022-2030

Începând cu data de 10 august importurile de cărbune în UE au fost sistate. Vorbim despre circa două milioane de tone de cărbune lunar, iar blocul comunitar trebuie să pună alt cărbune în loc. Între timp, țări precum Austria, Țările de Jos, Germania, Polonia etc. și-a redeschis vechile centrale pe cărbune. 

Investițiile necesare în perioada 2022-2030 pentru îndeplinirea obiectivelor propuse în contextul politicilor și măsurilor în sectorul energetic (producerea, transportul și distribuția energiei electrice) vor fi în valoare de aproximativ 22,6 miliarde de euro. Majoritatea capacităților de generare sunt mai vechi de 30 de ani, cu un număr relativ redus de ore de operare rămase până la expirarea duratei tehnice de funcționare. Grupurile vechi sunt frecvent oprite pentru reparații și mentenanță, unele fiind în conservare. Există o diferență de aproape 3.400 MW între puterea brută instalată și puterea brută disponibilă, din care circa 3.000 MW sunt capacități pe bază de cărbune și de gaze naturale.