Utilizarea cardului la comercianți reprezintă cea mai ieftină metodă de plată în călătoriile din afara țării. Acestea sunt taxate doar cu un comision de conversie valutară de 2%.
Dacă totuşi aveţi nevoie de cash, trebuie să ştiţi că retragerile de la bancomatele din străinătate sunt comisionate, în general, cu 1,5% plus 10 lei pentru cardurile în lei şi cu 1,5% plus 3 euro sau dolari pentru cele în valută. Cu alte cuvinte, este indicat să faceţi o singură retragere cât sunteţi pe teritoriul respectivei ţări.
Spre comparaţie, schimbarea banilor la casele de schimb, realizată în țară sau la destinație, nu este recomandată pentru că are costuri chiar şi peste 10%. Mai ales pentru românii care merg în Turcia, Bulgaria, Marea Britanie sau orice altă ţară care nu are euro ca monedă naţională. În acste situaţii trebuie realizate două schimburi valutare, primul din lei în euro sau dolari, şi ultimul din aceste valute în moneda ţării respective.
Vestea bună este că românii care călătoresc în afara graniţelor sunt de la an la an mai bine informaţi. Deţinătorii de carduri emise de băncile locale au efectuat în primele trei luni ale acestui an plăţi la comercianţii din străinătate în valoare de 1,4 miliarde de lei (317 mil. euro), în creştere cu 22% faţă de aceeaşi lună din 2015.
„Comportamentul românilor faţă de utilizarea cardurilor se schimbă complet când călătoresc în străinătate - aceştia folosesc cardurile mai des la comercianţi decât pentru retrageri de numerar. În primul trimestru din 2016, valoarea plăţilor cu cardul la comercianţi în străinătate a fost cu 35% mai mare decât totalul retragerilor de la bancomate” Cătălin Creţu, director general pentru România, Croaţia, Malta şi Slovenia, Visa Europe
Schimbarea banilor la casele valutare din aeroporturi este cea mai costisitoare variantă. Acestea practică cele mai mari comisioane