Cursa ofertelor de tablete, laptopuri si, mai ales, de telefoane inteligente, in care s-au implicat toti marii operatori de telefonie mobila in ultimul an, nu a reusit sa stearga efectele cumulate ale 'libertatilor' de care se bucura clientii acestor companii din 2008 incoace.
Cifrele 'industriei' arata ca piata a pierdut intr-un an peste 1,65 milioane de utilizatori, partial din cauza crizei, dar si pentru ca unii operatori s-au hotarat sa scape de 'clientii fantoma' pe care ii tineau 'la oficial', din mandrie corporatista. Ce este uimitor, insa, este faptul ca, desi din sistem au plecat foarte multi clienti, primii trei operatori au inregistrat afaceri cu doar 0,14%, pana la cel mult 2,7% mai mici fata de 2010.
Criza economica prin care trece si Romania a determinat companiile autohtone sa fie mai atente cu cheltuielile, inclusiv cu cele alocate telefoanelor mobile. Implicit, si romanii au strans baierele pungii, prin urmare, numarul de clienti ai principalilor operatori de telefonie mobila a continuat sa scada. Primii 3 operatori inregistrau in primul trimestru al anului 24,4 milioane de clienti, ceea ce reprezinta cu 1,65 milioane mai putin fata de acum un an.
Vezi care este compania care a pierdut peste UN milion de clienti