x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Curs valutar 21 ianuarie: Leul s-a depreciat în raport cu euro şi a câştigat teren în faţa dolarului

Curs valutar 21 ianuarie: Leul s-a depreciat în raport cu euro şi a câştigat teren în faţa dolarului

21 Ian 2020   •   14:28
Curs valutar 21 ianuarie: Leul s-a depreciat în raport cu euro şi a câştigat teren în faţa dolarului

Leul s-a depreciat, marţi, în raport cu euro, cursul afişat de Banca Naţională a României (BNR) fiind de 4,7790 lei, în creştere cu 0,02 bani faţă de cotaţia din şedinţa anterioară, când moneda unică europeană valora 4,7788 de lei.

Pe de altă parte, leul s-a apreciat în raport cu dolarul american, cursul anunţat fiind de 4,3042 lei, în scădere cu 0,63 bani (-0,15%), comparativ cu cotaţia anterioară, respectiv 4,3105 lei pentru un dolar.

Conform BNR, moneda naţională s-a depreciat faţă de francul elveţian, care a ajuns, marţi, la valoarea de 4,4503 lei, în creştere cu 0,18 bani (+0,04%), comparativ cu anunţul din şedinţa precedentă, de 4,4485 de lei.

Gramul de aur s-a ieftinit, marţi, cu 1,0012 lei (-0,46%), până la 215,2153 lei, de la 216,2165 lei, cât se stabilise în şedinţa precedentă. 

www.agerpres.ro

×
Subiecte în articol: curs valutar