x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Cutremurul ne sperie, dar nu într-atât încât să ne asigurăm

Cutremurul ne sperie, dar nu într-atât încât să ne asigurăm

de Adrian Stoica    |    18 Apr 2016   •   09:40
Cutremurul ne sperie, dar nu într-atât încât să ne asigurăm

În ciuda riscului la care se expun în cazul unui cutremur, românii nu sunt foarte interesaţi totuşi să-şi asigure locuinţele. Paguba aşteptată în cazul unui seism, similar celui din 1977, este de circa 6,6 miliarde de euro, la clădiri, dar asigurările acoperă doar 1,51 miliarde de euro.

Din cele 1,51 miliarde de euro asigurate, 1,31 miliarde de euro sunt acoperite de PAID (asigu-rarea obligatorie de locuinţe), iar 0,2 miliarde de euro sunt acoperite prin asigurări facultative. Potrivit documentului, cutremurul din 1977 corespunde unei perioade de revenire de 220 ani. „Cum sunt împărţite cele 1,5 miliarde de euro? Grosul este la PAID - e şi normal, pentru că acolo va fi majoritatea pagubelor -, iar circa 12%, respectiv 195 de milioane de euro, la asigurătorii de poliţe facultative. Concluzia generală este că majoritatea pagubelor nu sunt asigurate, trebuie să le susţină oamenii din buzunar sau statul român ori Guvernul. Aici vorbim despre eficienţa sistemului de asigurări. Dacă el, practic, lasă majoritatea oamenilor neacoperiţi în cazul unui cutremur - cutremurul din 1977 nu este cel mai rău cutremur care s-a produs în Ro-mânia -, atunci sistemul nu funcţionează”, a declarat Aurel Badea, responsabilul Secţiunii Asigurări de Bunuri şi Proprie-tăţi în cadrul UNSAR.

 

Numărul de daune estimat este de 846.856, din care 698.882 neasigurate, iar 147.974 asigurate prin asigurările facultative. Din totalul daunelor, 17,5% ar fi acoperite prin asigurare, reise dintr-un studiu comandat de Uniunea Naţională a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România (UNSAR).

 

Motivul pentru care 77% din daune nu sunt asigurate este faptul că distribuția polițelor PAID pe teritoriul României nu este uniformă, gradul de penetrare fiind mai mare în zonele cu risc de cutremur, precum Capitala. Aurel Badea, reprezentant UNSAR

Sărăcia şi problemele asigurătorilor

Asigurătorii se aşteaptă ca piața polițelor facultative să înregistreze o scădere în acest an, luând în calcul că vor fi clienți, în special din mediul rural, unde veniturile sunt mai mici, care vor renunțe la acestea. În plus, ar mai fi un motiv pentru care este posibil ca portofoliul de polițe facultative să scadă, şi anume falimentul Astrei şi problemele pe care le întâmpină Carpatica Asig şi City Insurance.

×