"Avem o situaţie foarte dificilă în ceea ce priveşte echilibrul bugetar şi chiar situaţia balanţei externe. Avem un deficit structural foarte mare, adică diferenţa între venituri permanente şi cheltuieli permanente, deşi nimic nu este permanent pe lumea asta, orice se poate schimba. Se pare că este cel mai mare deficit din Uniunea Europeană. Diverse estimări îl plasează în jur de 6%. Acest deficit este mult peste 3%, iar 3% e o ţintă pentru noi. De fapt noi ar trebui să ne ducem, dacă vrem să intrăm şi în zona euro, dacă vrem să avem spaţiul fiscal pentru a amortiza şocuri externe, de la războaie până la pandemie şi crize, trebuie să avem un echilibru bugetar definit prin deficit mic şi venituri fiscale mai mari, ceea ce nu se înţelege. Unii tot filosofează că deficitul acesta sau veniturile fiscale joase sunt o consfinţire, o întruchipare a contractului social. Domnul preşedinte al Senatului vorbea despre o maşină care nu se gripează. Maşina este gripată. Maşina trăieşte cu benzină cumpărată, primită de la alţii, pe datorie. Noi nu vom putea continua cu asemenea deficite. Nu avem timp, chiar dacă am găsi ceva îngăduinţă la Comisia Europeană. Şi ce aş mai spune şi o spun fără diplomaţie: această corecţie nu se poate realiza realiza prin miracole. Miracole nu există în economie", a explicat Daniel Dăianu.
Acesta a adăugat că trebuie realizată această corecţie macroeconomică chiar dacă înseamnă "nemulţumire, frustrare, mânie", subliniind că România a mai trecut prin momente foarte dificile, costisitoare pentru societate, cetăţeni şi mediul de afaceri.
"Şi această corecţie înseamnă nemulţumire, frustrare, mânie, pentru că ai o criză a nivelului de trai, oamenii sunt speriaţi, bucăţi de drone pică pe teritoriul României, şi noi venim acum şi cu o corecţie macroeconomică care trebuie făcută. Nu o putem amâna sine die. Plătim şi pentru greşeli foarte mari din trecut. Noi nu am avut greşeli, să spunem, într-o progresie incrementală, noi am avut o eroare monumentală. În 2015-2016 am redus taxe şi impozite şi am crescut cheltuieli. Aşa ceva rar găseşti în istoria economică modernă. Nu se întâmplă aşa ceva. Am ajuns cu veniturile fiscale fără contribuţie, de la 19% din PIB la 15% din PIB, diminuare de 4% şi am fost avertizaţi: nu vă jucaţi cu focul că nu veţi putea reveni. (...) Efectele sunt foarte mari şi pot să producă mai mult decât nelinişte socială. Ai nevoie de stabilitate. Deci este un moment dificil şi această corecţie trebuie făcută", a afirmat Dăianu.
În opinia sa, cei care susţin că o corecţie se poate realiza numai pe partea de cheltuieli ale statului "alimentează o himeră", de aceea trebuie "să umbli şi la venituri", respectiv la eliminarea inechităţilor din sistemul fiscal.