x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie De ce creste pretul petrolului

De ce creste pretul petrolului

23 Noi 2017   •   10:44
De ce creste pretul petrolului

Desi întâlnirea OPEC de săptămâna viitoare rămâne principalul eveniment al pieţei, dar şi o sursă de volatilitate, asteptand raportul sectorului energetic american emis joi de Energy Information Administration, preţul ţiţeiului creşte, cel WTI conduce ofensiva, furnizori cheie din SUA şi Canada au probleme, iar Sărbătoarea de 'Thanksgiving' va încetini pieţele, comentează Ole Hansen, analist Saxo Bank.

 

Ţiţeiul se tranzacţionează cu preţuri mai mari, cu cel WTI conducând şarja, după vestea că rafinăriile care foloseau conducta americană Keystone vor întâmpina mari probleme până la finele lunii noiembrie. Oleoductul ce transportă 590.000 barili/zi, a fost parţial blocat din cauza unei scurgeri de 5.000 de barili în Dakota de Sud, săptămâna trecută.

Stocurile reduse din nordul SUA şi exporturile viguroase din sud vor susţine trendul de reducere a inventarelor. Nivelul ridicat de vânzări de petrol din Cushing - cel mai important centru de vânzări şi distribuţie de ţiţei WTI din Oklahoma, SUA - este, probabil, unul dintre motivele pentru care petrolul WTI a lăsat în urmă Brentul. Deşi e o situaţie temporară, ţiţeiul WTI a atins un preţ record pentru ultimii 2 ani, în vreme Brent se tranzacţionează cu $5.4/b, în scădere faţă de recordul de $7b.

Mai mult, Institutul American al Petrolului a anunţat ieri o scădere cu 6.4 milioane de barili a inventarului SUA de ţiţei. Un studiu Bloomberg arată că această cifră ar putea fi mai mică, dar chiar şi aşa e prima reducere din ultimele săptămâni. Dupa raportul de azi, se va aşterne o oarecare linişte peste piaţă, în special în America unde se sărbătoreşte Thanksgiving. Săptămâna viitoare va fi una de foc, însă, cu întâlnirea OPEC cap de afiş.

Saxo Bank Group (Saxo) este specialist de top în investiţii şi tranzacţionare online multi-active ce oferă un set complet de tehnologii, instrumente şi strategii de tranzacţionare şi investiţii.  Timp de 25 de ani, misiunea Saxo a fost de a democratiza investiţiile şi tranzacţionarea, ajutând clienţii prin facilitarea accesului neîntrerupt la pieţele globale de capital prin tehnologie şi expertiză, mentioneaza agerpres.

×
Subiecte în articol: opec piata petrolului Saxo Bank