Potrivit INS, România a avut în primul trimestru o creştere economică de 6,5% faţă de perioada similară din 2021, în timp ce, comparativ cu ultimul trimestru din 2021 PIB-ul a crescut în T1 cu 5,2%.
Ritmul de creştere anual in T1/2022 este mai mare decât cel din T4/2021, când economia a urcat cu 2,4%. La nivelul anului 2021, PIB-ul a avut un plus de 5,9%.
În urmă cu nici două luni economiştii, în negura războiului din Ucraina, credeau că economia României va intra în recesiune, iată surprinzătorul răspuns al INS: Economia creşte.
„Creşterea vine din consum. În ciuda inflaţiei, salariile au crescut – un 11% la salarii şi o inflaţie de 10% în aprilie. Aşadar, veniturile oamenilor nu au scăzut, deocamdată. Prin urmare, oamenii încă cumpără - ei susţin comerţul şi PIB-ul”, spune Adrian Codirlaşu, vicepreşedinte al CFA. Avansul inflaţiei îi face pe oameni să se gândească de două ori când decid. Consumul creşte cu 5%, lună de lună, în ciuda situaţiei grele, pentru că oamenii se gândesc: mai bine cumpăr acum (ceva) decât peste două luni când preţul va creşte. Consumul de criză împinge economia în sus.
Economia va creşte cu 5% în acest an, spune Ionuţ Dumitru economistul-şef al Raiffeisen Bank. El mai spune că, cel mai probabil, analiştii bănici vor revizui prognozele de creştere de la 2,5% la 5%. „Toată lumea îşi va revizui prognozele în sus. Trebuie să vedem datele de la INS, să vedem de unde vine creşterea”.
Consumul este cel care susţine creşterea economică, spune economistul Dragoş Cabat. „A fost un consum, în prima parte a anului, mai mare ca de obicei. A fost posibil pentru că oamenii au văzut că inflaţia este mare si şi-au spus să cumpere acum bunuri de folosinţă îndelungată, cu banii pe care îi aveau. Cei cu bani mulţi au investit în construcţii pentru că acolo este mai multă siguranţă că valoarea bunului nu se deteriorează”.
Însă, crede Cabat, lucrurile se vor schimba curând. Inflaţia încă nu a ajuns la pătrura dezvoltată sau la cea care cumpără fără să se uite la etichetă. Pe cei amărâţi i-a lovit deja. În curând, valul inflaţiei îi va lovi pe cei cu venituri medii, îi va obliga să consume mai puţin şi asta se va reflecta în evoluţia PIB.
(sursa: Mediafax)