x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Deficit bugetar mai mare

Deficit bugetar mai mare

29 Feb 2008   •   00:00

Deficitul bugetar preliminat pentru anul 2007 va ajunge la 2,63%, în creştere faţă de previziunea de 2,4% anunţată în luna ianuarie, ajungând la 10,27 miliarde de lei.

Bilanţ 2007


Deficitul bugetar preliminat pentru anul 2007 va ajunge la 2,63%, în creştere faţă de previziunea de 2,4% anunţată în luna ianuarie, ajungând la 10,27 miliarde de lei. Potrivit lui Varujan Vosganian, ministrul Economiei şi Finanţelor, calculul efectuat conform metodologiei europene include în bugetul anului 2007 şi cheltuielile aferente lunii ianuarie din 2008, dar şi o serie de alte bilanţuri care până acum nu se contabilizau în execuţia bugetară.

 

Recalculare. “În calcul intră acum şi bilanţul autorităţilor autonome, cum sunt Banca Naţională a României, Comisia Asigurărilor, dar şi execuţiile municipalităţilor şi soldurile externe. Am văzut că Primăria Bucureşti vrea să facă o emisiune de titluri municipale. Dacă acestea ar avea maturitate tot în acest an, s-ar regăsi în deficit”, a completat Vosganian. El a mai adăugat că ştergerea datoriilor unor state din lumea a treia, cum ar fi Mauritania sau Siria, se va contabiliza şi ea în deficit. De asemenea, “cheltuielile ocazionale” se regăsesc şi ele în deficit şi se ridică la 500 de milioane de euro. Acestea sunt despăgubirile pentru cei care au depus sume la CEC pentru maşini.

Vosganian mai doreşte şi ca primăriile să aibă cheltuieli ritmice pe tot parcursul anului, fiind acceptate abateri limitate de la acestea, pentru a evita avalanşa de cheltuieli, aşa cum s-a întâmplat în decembrie 2007.

 

×
Subiecte în articol: economic