Deficitul comercial al României a ajuns la 14,8 miliarde de euro în primele zece luni ale anului
Deficitul balanței comerciale a ajuns la 14,858 miliarde de euro în primele zece luni ale acestui an, în creștere cu 827,5 milioane de euro față de perioada similară din 2019, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS).
Exporturile au scăzut cu 12,2%, iar importurile s-au diminuat cu 8,7%, comparativ cu același interval de anul trecut.
În intervalul 1 ianuarie - 31 octombrie 2020, exporturile au fost de numai 51,072 miliarde de euro, iar importurile s-au situat la 65,930 miliarde de euro.
În octombrie 2020, exporturile au fost de 6,261 miliarde de euro, iar importurile la 8,059 miliarde de euro, ajungându-se la un deficit de 1,798 miliarde de euro.
În primele zece luni ale anului, importurile și exporturile au fost dominate de maşini şi echipamente de transport - 47,9% la export şi 36,9% la import și alte produse manufacturate - 30,6% la export şi 30,4% la import.
Valoarea schimburilor de bunuri intra-UE27 a fost de 37,684 miliarde de euro la expedieri şi de 48,339 miliarde de euro la introduceri, ceea ce înseamnă 73,8% din total exporturi şi 73,3% din total importuri.
Valoarea schimburilor de bunuri extra-UE27 a fost de 13,387 miliarde de euro la exporturi şi de 17,591 miliarde de euro la importuri, reprezentând 26,2% din total exporturi şi 26,7% din total importuri.
Soldul balanţei comerciale se calculează pe baza diferenţei dintre exporturi și importuri. Soldul negativ al balanţei comerciale se numeşte deficit, iar soldul pozitiv se numeşte excedent.

Ştiri din .ro
Femeile, grav afectate de munca de acasă. 25% au vrut să renunțe la job
Nuclearelectrica solicită statului român să ajute la construcția reactoarelor 3 și 4 de la Cernavodă
A fost desemnat constructorul secțiunii 4 a Autostrăzii Sibiu - Pitești
Exporturile către Japonia au crescut cu 62% datorită Acordului EPA
Costul orar al forţei de muncă, în creştere cu peste 8,69% în trimestrul IV din 2020
CFR alocă peste 22 de milioane de lei pentru reparații feroviare
Alungarea pensionarilor, ultima lovitură dată cercetării din România

Gheorghe Flutur dă 45.000 €, ca să marcheze intrarea în polul sărăciei
Cătălin Drulă: Raportul Corpului de Control spune că nivelul crescut al salariilor nu poate fi menținut decât dacă Metrorex își reduce personalul
Primele elicoptere H135 au fost livrate statului român
Șase porţi biometrice, montate la Aeroportul Otopeni. Cum funcționează aceste scannere automate
