x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Directorul general al TAROM și-a dat demisia (surse)

Directorul general al TAROM și-a dat demisia (surse)

21 Aug 2017   •   10:09
Directorul general al TAROM și-a dat demisia (surse)

Directorul general al TAROM, Eugen Davidoiu, și-a dat demisia din funcție, au declarat luni, pentru AGERPRES, surse guvernamentale.

Conform surselor citate, premierul Tudose a discutat despre situația TAROM cu ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, și în cadrul unei întâlniri pe care cei doi au avut-o luni dimineață, la Palatul Victoria.

Întâlnirea a avut loc în contextul în care șeful Executivului a dispus ca, începând de luni, Corpul de control al prim-ministrului să efectueze verificări la TAROM.

TAROM este companie națională care trebuie să intre pe profit și nu va fi nici închisă, nici vândută, a declarat Tudose, duminică, la Antena 3.

'Ea (compania TAROM — n.r.) acum mi se pare că merge mai rău ca anul trecut, date fiind cifrele. Au reușit să aibă o pierdere istorică acum. Va trebui făcut ceva, fiindcă este o companie națională, este un simbol național și nu va fi nici închisă, nici vândută, prăduită. (...) Ea va trebui să intre pe profit, să se dezvolte', a adăugat Tudose.

Întrebat dacă la nivelul Guvernului s-a făcut o analiză serioasă asupra a ceea ce s-a întâmplat în ultimii ani la TAROM, premierul a spus: 'Luni, credeți-mă, Corpul de control va avea treabă, corpul de control al prim-ministrului, fiindcă totuși, știți, sunt 2.000 de angajați'.

'Dacă erau 1.000 de piloți era în regulă, dar sunt mai mulți la departamentele astea suport, gen marketing. (...) Și știți, piloții produc banii, personalul navigant, cei care zboară produc banii și pentru cei de la sol', a precizat Tudose.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: Eugen Davidoiu tarom