x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Dragoș Frumosu: Devalizarea Patrimoniului UGSR continuă. Judecătorii sunt singurii care pot opri furtul. Apel la libera justiție!

Dragoș Frumosu: Devalizarea Patrimoniului UGSR continuă. Judecătorii sunt singurii care pot opri furtul. Apel la libera justiție!

de Redacția Jurnalul    |    22 Mar 2023   •   12:41
Dragoș Frumosu: Devalizarea Patrimoniului UGSR continuă. Judecătorii sunt singurii care pot opri furtul. Apel la libera justiție!

Dragoș Frumosu, președinte CGM-UGSR, atrage atenția că devalizarea Patrimoniului UGSR continuă

Patrimoniul preluat cu documente false

„Împărţirea patrimoniului UGSR între confederațiile sindicale a avut la bază un proces-verbal încheiat la data de 4.07.1990, prin falsificarea semnăturii preşedintelui de la acea dată al Comitetului Naţional Provizoriu de Organizare a Sindicatelor Libere din România (CNPOSLR) şi, ulterior, a documentului intitulat „Tranzacţie Generală”, încheiat la data de 7.11.1991, dar care are la bază procesul-verbal falsificat. Documentul intitulat „Tranzacţie Generală”, care este un act subsecvent unui document falsificat, a vizat „partajarea şi obţinerea patrimoniului sindical care a aparţinut fostului Comitet Central al UGSR”, deşi acesta nu avea patrimoniu, el fiind doar o structură de conducere, fără personalitate juridică. Mai departe, acest document fals („Tranzacţie Generală”) a fost folosit de preşedinţii CNSLR Frăţia – Victor Ciorbea, CNS Cartel ALFA – Bogdan Hossu şi CSI Frăţia - Miron Mitrea la constituirea şi înmatricularea societăţii SIND România, care a preluat abuziv baza turistică a UGSR, acum distrusă în mare parte”, se explică într-un comunicat de presă emis de CGM-UGSR

 

Exemplele sunt foarte multe, dar amintim câteva:           

-Hotelul Somes de la Sangeorz băi este închis;

-Hotelurile Lotru, Bradisor si Vidruta din Voineasa sunt în stare deplorabilă;

-Stațiunea Vidra este  în paragină;

-Stațiunea Soveja este praf, fără viitor;

-Hotelurile Dacia si Domogled fara viitor;

-Hotelul Muncel din Baile felix este la fel ca in 1990’

-Hotelul Lebada din statiunea Amara a fost aproape de a ramane la o stea, etc.

 

Multe alte active ale patrimoniului UGSR au fost înstrăinate în baza unor simple declarații pe propria răspundere data în fața unor notari care au preferat să închisă ochii și să încase bani mulți decât să verifice cu atenție veridicitatea documentelor prezentate de Ciorbea, Baciu, Hossu, Mitrea, Costin & Co. Reamintim că așa au fost înstrîinate active patrimoniale precum  Rapsodia Română (declarație Bogdan Hossu) , hotelul UGSR din stațiunea Amara (declarație Bogdan Hossu), hotelurile din stațiunea Herculane (declarație fostul director) și, o informație de ultimă oră, sediul UGSR din Alba Iulia care a fost dat acum unei firme pentru a-l transforma în spațiu comercial (declarația șefei CNSL-Frația Alba).

Cum au fost furate Casele de Cultură ale UGSR

Același lucru s-a întâmplat și cu casele de cultură ale sindicatelor. Au fost preluate fraudulos de confederațiile sindicale amintite după care s-a constituit Asociația Națională a Caselor de Cultură a Sindicatelor din România. Practic, în spatele acestei asociații stau aceleaşi sindicate care au devalizat patrimoniul UGSR. Astăzi multe dintre aceste clădiri se află într-o stare deplorabilă, unele au fost înstrăinate, deşi legea sindicatelor interzice în mod expres înstrăinarea patrimoniului, iar altele au fost preluate, tot ilegal, de către primării. Așa au dispărut din patrimoniul UGSR casele de cultură din Târgu Jiu, Suceava, Rovinari, Orșova, Baia Mare, Focșani, Calan etc.

 

Mai nou, Casa de Cultură a Sindicatelor din Onești, județul Bacău, devine un nou episod din seria neagră a distrugerii patrimoniului Uniunii Generale a Sindicatelor din România (UGSR), începută în anii 1990. Recent, Tribunalul Bacău a decis, după 9 ani de procese între Primăria Onești și Asociația Națională a Caselor de Cultură a Sindicatelor din România, că această casă de cultură trebuie să intre în patrimoniul public al orașului Onești. Solicitarea Primăriei, dar și decizia Tribunalului sunt ilegale în condițiile în care Asociația Națională a Caselor de Cultură a Sindicatelor din România nu are niciun drept de proprietate asupa clădirii, în condițiile în care nicio instanță nu a decis că UGSR s-a desființat.

 

De altfel, acest caz nu este unul singular, mai multe instanțe de judecată fiind induse în eroare de Asociația Națională a Caselor de Cultură a Sindicatelor din România, care în ultimii 30 de ani a susținut că ea este proprietara caselor de cultură, deși nu deține niciun act de propritate legal. Instanța de la Tribunalul Bacău ar fi constatat că Asociația Națională a Caselor de Cultură a Sindicatelor din România nu deține un astfel de act de proprietate dacă ar fi făcut minimul efort să-l ceară.

 

Pe de altă parte, situația Casei de Cultură a Sindicatelor din Onești este una clară, ea aparținând UGSR. În anul 2001 Guvernul Năstase, în total dispreț față de dreptul de proprietate, emitea o Hotărâre de Guvern (HG 1347/2001) prin care decidea, cu de la sine putere, deși vorbim despre un bun care aparținea domeniului privat, că această casă de cultură să fie trecută în inventarul domeniului public al municipiului Onești. Ulterior, în 2003 această hotărâre a fost abrogată, Guvernul recunoscându-și astfel greșeală pentru că patrimoniul sindicatelor este unul de drept privat și nu unul de drept public care să permită unui Guvern să reglementeze situația lui după cum îi dictează interesele politice de moment.

Având în vedere această situație, care ne prejudiciază interesele, în calitate de unic moștenitor al patrimoniului UGSR, fiind reconoscut de instanță ca drept continuator al UGSR, CONFEDREAȚIA GENERALĂ  A MUNCII - UNIUNEA GENERALĂ A SINDICATELOR din ROMÂNIA (CGM-UGSR), se vede nevoită să-i atragă atenția primarului Laurențiu Neghină din Onești și Tribunalului Bacău că se află într-o mare eroare, iar noi vom acționa pentru restabilirea legalității.

Recurs la memorie

Judecătoria Sectorului 1 din București a decis recent desființarea documentului de predare-primire imensului patrimoniu sindical constituit începând cu anul 1906 din cotizațiile sindicaliștilor, declarându-l fals. Anularea acestui document are ca efect reîntoarcerea imensei averi sindicale la UGSR, organizație care nu s-a desființat legal niciodată. Ea și-a continuat activitatea prin Confederația Generală a Muncii – Uniunea Generală a Sindicatelor din România (CGM-UGSR).

Conform deciziei judecătorești date în dosarul instrumentat de procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, s-a dispus „desființarea înscrisului fals reprezentat de Procesul-verbal din data de 04.07.1990 aparent semnat de Călinescu Ștefan, în calitate de reprezentant al CNPOSLR (Comitetului Naţional Provizoriu de Organizare a Sindicatelor Libere din România-n.n)”. Acesta a fost documentul care a pus baza trecerii frauduloase a patrimoniului sindical din proprietatea UGSR în cea a confederațiilor nou apărute. Decizia Judecătoriei Sectorului 1 din București spune, de fapt, că patrimoniul UGSR a fost înstrăinat şi administrat fraudulos de către persoane fizice şi juridice care nu aveau nicio calitate legală.

Credem ca demersurile făcute atât la DNA, cât și la instituțiile juridice ale statului român să fie întelese pozitiv, să elimine toate presiunile făcute de persoane corupte, care au un interes personal pentru acoperirea marelui furt, astfel încât toate aceste lacașuri de cultură, de odihnă și tratament să redevină funcționale, în folosul celor care le-au construit, multi astazi pensionari și al membrilor de sindicat.

Încă mai speram într-o justiție dreaptă care să facă, după mai bine de 30 de ani, lumină în acest caz de furt, având în vedere că noile confederații sindicale înființate după 1990 nu au putut și nu pot dovedi cu acte legale nici acum dreptul de proprietate, toată preluarea patrimoniului UGSR stând sub semnul unui fals grosolan.

Reprezentanții celor patru confederații sindicale, CNSLR Frația, CNS Cartel ALFA, BNS, CSDR, cu toate încercările făcute de noi de a-i aduce la masa negocierilor, nu au înțeles nici până acum că esențială este refacerea și readucerea patrimoniului în circuitul turistic si cultural, el fiind pus astfel în folosul tuturor românilor. Ambițiile manifestate de reprezentantii celr patru organizații sindicale  nu pot înlocui niciodată dreptul de proprietate.

 

„Dorim ca magistrații, prin deciziile ce urmează să le ia, să arate că nu se mai lase înșelați de documentele și declarațiile false pe care confederațiile sindicale CNSLR Frația, CNS Cartel ALFA, BNS, CSDR, nu ezită nici astăzi să le folosească. Rezoluțiile DNA au vorbit în repetate rînduri despre falsurile la care au apelat după 10990 confederațile sindicale amintite pentru a-și însuși bunurile UGSR, iar după mai bine de 30 de ani de la marele jaf sperăm că magistrații vor face dreptate,   iar patrimoniul să redevină ceea ce a fost altădată, un bun în folosul tuturor membrilor de sindicat și al familiilor acestora”, a mai punctat Dragoș Frumosu, Președinte CGM-UGSR.

 

×
Subiecte în articol: Dragoş Frumosu patrimoniul ugsr