x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie E-Distribuţie Dobrogea a modernizat cu 8,4 milioane de lei staţiile de transformare Palas Sud şi Ecluză, din judeţul Constanţa

E-Distribuţie Dobrogea a modernizat cu 8,4 milioane de lei staţiile de transformare Palas Sud şi Ecluză, din judeţul Constanţa

27 Dec 2019   •   17:30
E-Distribuţie Dobrogea a modernizat cu 8,4 milioane de lei staţiile de transformare Palas Sud şi Ecluză, din judeţul Constanţa
Sursa foto: Victor Stroe

E-Distribuţie Dobrogea a investit 8,4 milioane de lei pentru modernizarea staţiilor de transformare Palas Sud din Constanţa şi Ecluză din Ovidiu, informează vineri compania.

Potrivit unui comunicat al E-Distribuţie Dobrogea, în anul 2019, în urma investiţiei de 8,4 milioane lei, cele două staţii de transformare au fost complet modernizate în beneficiul a 5.000 de clienţi rezidenţiali şi industriali.

"E-Distribuţie Dobrogea a finalizat cele două proiecte de modernizare a staţiilor de transformare Palas Sud din Constanţa şi Ecluză din Ovidiu cu scopul de a susţine activităţile economice şi industriale prin îmbunătăţirea calităţii serviciului de distribuţie de energie electrică", menţionează compania în comunicat.

Astfel, staţia de transformare de înaltă/medie tensiune 110/6 kV Palas Sud din Constanţa ce deserveşte consumatori strategici pentru viaţa constănţenilor va asigura servicii îmbunătăţite pentru toată zona industrială a municipiului Constanţa. Staţia a fost construită odată cu dezvoltarea industrială a zonei în anul 1957 şi este extrem de importantă pentru cei peste 900 de clienţi cu activitate economică şi industrială din zona vestică a Constanţei. Lucrările de modernizare a staţiei Palas Sud au durat 12 luni şi s-a înlocuit întreg aparatajul de 110 KV, fiind montate relee digitale pentru liniile de înaltă tensiune.

Staţia de înaltă/medie tensiune 110/20 kV Ecluză Ovidiu asigură alimentarea cu energie electrică pentru o zonă rezidenţială din perimetrul localităţilor Ovidiu - Palazu Mare - Lumina - Mihail Kogălniceanu. Totodată, staţia Ecluză Ovidiu deserveşte şi 28 de clienţi industriali importanţi alimentaţi prin reţeaua de medie tensiune. Lucrările de modernizare ce s-au desfăşurat pe parcursul ultimului an, au presupus înlocuirea întregului aparataj primar de medie tensiune şi a tuturor echipamentelor de circuite secundare aferente, cu aparatură de ultimă generaţie, asigurând astfel performanţe tehnice superioare, îmbunătăţind fiabilitatea reţelei şi optimizând activitatea de mentenanţă.

Totodată, cu scopul de a reduce considerabil timpii de realimentare a clienţilor în cazul apariţiei avariilor, ambele lucrări de modernizare cresc siguranţa în alimentarea întregilor zone cu energie electrică.

"Lucrările de mai sus sunt parte a unui program mai amplu de investiţii realizat de companiile de distribuţie ale Enel în România, care vizează asigurarea unui serviciu adecvat pentru consumatorii finali, posibilitatea de control la distanţă a instalaţiilor şi îmbunătăţirea calităţii şi securităţii reţelei, respectând în acelaşi timp standardele companiei în ceea ce priveşte mediul. Ca urmare a investiţiilor realizate în modernizarea reţelelor, cele trei companii E-Distribuţie din zonele Muntenia Sud, Banat şi Dobrogea rămân lideri în topul operatorilor de distribuţie de electricitate din România. Conform celor mai recente rapoarte oficiale ale ANRE, pentru anul 2018, indicele SAIDI al întreruperilor neplanificate (System Average Interruption Duration Index - durata medie a întreruperilor pe client) pentru E-Distribuţie Muntenia a fost de 138 de minute, cel mai performant din ţară, în scădere de la 145 de minute în anul 2017. Pe următoarele locuri în clasament s-au situat E-Distribuţie Dobrogea, cu 188,8 minute, şi E-Distribuţie Banat, cu 214,7 minute, ambele cu performanţe mai bune decât media naţională, care s-a situat la 224,1 minute", se mai spune în comunicat.

Enel este o companie energetică multinaţională, unul dintre liderii integraţi pe pieţele globale de electricitate, gaze naturale şi energii din surse regenerabile. Enel este una dintre cele mai mari companii de utilităţi din Europa după capitalizarea de piaţă şi una dintre primele companii de electricitate de pe continent în ceea ce priveşte capacitatea instalată şi EBITDA raportat. Grupul Enel activează în peste 30 de ţări din lume, având o capacitate instalată netă de producţie de energie de circa 89 GW. Enel distribuie electricitate printr-o reţea de peste 2,2 milioane de kilometri, are circa 73 de milioane de clienţi casnici şi companii în toată lumea, care reprezintă cea mai mare bază de clienţi comparativ cu firmele europene din domeniu. Divizia de energii regenerabile Enel Green Power operează unităţi de producţie cu o capacitate instalată de 43 GW din surse eoliene, solare, geotermale şi hidro în Europa, cele două Americi, Africa, Asia şi Australia.

Enel România este unul dintre cei mai mari investitori privaţi în domeniul energetic, cu operaţiuni în sectorul distribuţiei şi furnizării de electricitate, dar şi al producţiei de energie electrică din surse regenerabile, prezent pe piaţa din România din 2005. Enel are aproximativ 3.100 de angajaţi în România şi oferă servicii unui număr de 3 milioane de clienţi. Companiile E-Distribuţie operează reţele cu o lungime totală de aproximativ 128.000 de kilometri în trei zone importante ale ţării: Muntenia Sud (inclusiv Bucureşti), Banat şi Dobrogea, acoperind o treime din piaţa locală de distribuţie, şi dezvoltă un program de investiţii pentru îmbunătăţirea calităţii serviciilor, a siguranţei şi performanţei reţelelor şi implementarea pe plan local a standardelor de mediu ale grupului Enel.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: e-distributie dobrogea