Creşterea economiei mondiale este ameninţată din cauza sancţiunilor comerciale anunţate de cele mai mari puteri economice globale, a avertizat Organizaţia Mondială a Comerţului (OMC), în raportul său dedicat G20 (grupul ţărilor bogate şi al principalelor economii emergente).
În cea cea mai sobră evaluare a războiului comercial dintre SUA, UE şi China, Organizaţia Mondială a Comerţului susţine că sistemul global al reglementărilor comerciale acceptate se confruntă cu un "potenţial risc ridicat". Creşterea economiei mondiale este "în pericol", avertizează OMV, care face apel la încetarea "escaladării" tensiunilor comerciale.
Spiritele s-au inflamat după ce administraţia Trump a anunţat că a introdus tarife vamale suplimentare în valoare de 25% pentru importurile de oţel şi de 10% pentru importurile de aluminiu. După ce iniţial a beneficiat de o scutire temporară, Uniunea Europeană a văzut cum aceste tarife vamale se aplică şi pentru oţelul şi aluminiul său, începând de la 1 iunie 2018.
Economiştii au avertizat că precedentele războaie comerciale - cum ar fi cel din timpul recesiunii din anii '1930 - au exacerbat problemele economice şi au dus la majorarea preţurilor şi la pierderea locurilor de muncă.
"Tendinţa îngrijorătoare este extinderea politicilor comerciale restrictive, care vine într-un moment de sporire a tensiunilor comerciale şi a retoricii asociate", se arată în raportul OMC care acoperă perioada octombrie 2017 - mai 2018. În acest interval, ţările G20 au impus 39 de noi măsuri comerciale restrictive, inclusiv taxe vamale, dublu faţă de nivelul din precedentul raport, susţine OMC.
Avertismentele OMC ar putea spori tensiunile cu SUA., iar preşedintele Donald Trump pare decis sa retraga SUA din OMC. "Surse din apropierea situaţiei susţin că administraţia Trump va căuta să analizeze diferite modalităţi prin care SUA să răspundă la ceea ce consilierii lui Trump consideră că este un tratament incorect şi dezechilibrat în limitele OMC", afirma presa de peste Ocean.
Organizaţia Mondială a Comerţului (OMC) stabileşte reguli globale de comerţ între statele membre. România este membru fondator al OMC, instituţie creată în 1995 în urma finalizării rundei Uruguay de negocieri comerciale multilaterale (1986-1994). Obiectivul general al organizaţiei este să se asigure că schimburile comerciale internaţionale se desfăşoară fluent, liber, corect şi predictibil. AGERPRES