x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Efectele noilor măsuri fiscale: scumpiri, falimente, șomaj, declin economic

Efectele noilor măsuri fiscale: scumpiri, falimente, șomaj, declin economic

de Redacția Jurnalul    |    20 Sep 2023   •   12:30
Efectele noilor măsuri fiscale: scumpiri, falimente, șomaj, declin economic

Mâncarea se va scumpi după ce va fi aprobat proiectul de lege pentru creșterea taxelor, pregătit de Guvern.

Alimentele care se vor scumpi după ce Guvernul adoptă măsurile fiscale. Cât vom plăti în plus pentru brânză și dulciuri

Guvernul a publicat proiectul privind creșterea taxelor, iar multe dintre ele vizează creșteri considerabile de prețuri pentru produse puse adesea în coșul zilnic de noi toți.

Printre cele mai importante majorări va fi la TVA și la mai multe accize. De asemenea, românii vor plăti impozite mai mari pe proprietăți. 

TVA-ul va crește de la 9% la 19% pentru produsele care conțin mult zahăr, cum sunt sucurile dar și dulciurile,. TVA-ul se va majora de la 5% la 9% la  alimentele tradiționale, montane și bio, cum sunt dulcețurile și brânzeturile. Astfel, o bucată de brânză va costa 31 de lei, față de 30 de lei, în prezent. 

Documentul prevede creșteri de TVA, dar și mai multe accize. Statul îi va taxa și pe românii cu averi și proprietăți scumpe. 

Totodată, chiar și proprietățile mai ieftine, sub 120.000 de euro, vor fi taxate în plus întrucât TVA-ul va crște de la 5% la 9%. Există totuși și o veste bună. 

”Cei care au făcut un antecontract sau îl fac până la sfârșitul acestui an, au plătit un avans sau îl plătesc până la sfârșitul anului, beneficiază în continuare de TVA de 5%”, explică Irina Chițu, director FinZoom. 

Efectele creșterii taxelor

”Creșterile de taxe se vor întoarce ca un boomerang împotriva statului, iar efectele se vor vedea într-o scădere economică care a început deja, cu efecte pe măsură. Falimente în lanț, pierderi de locuri de muncă și încasări mai mici din economie”, spune analistul economic Adrian Negrescu, la Antena 3 CNN. 

Dar vor apărea și efecte indirecte, legate de creșterile de prețuri la carburanți. 

”Un plus de încă 4-5procente, pentru următoarele 30 de zile, în ceea ce privește motorina”, afirmă Claudiu Cazacu, expert în energie. 

Creșterile de taxe și accize fac parte din planul de măsuri pe care Guvernul urmează să îl adopte în speranța diminuării deficitului bugetar. 

Scumpiri

×