Cum în sistemul bancar românesc peste 80% din active se află în proprietatea unor grupuri financiare europene, nu ar trebui să surprindă pe nimeni că, în majoritatea covârşitoare a cazurilor, acestea au dorit să-şi impună executivi străini.
Dacă privim în ansamblu, concluzia firească ar fi că aceşti expaţi nu au făcut o treabă prea bună după declanşarea crizei, în condiţiile în care sectorul nu reuşeşte să revină deasupra liniei de plutire. De altfel, rezultatele la finalul anului trecut au fost dezastruase: o pierdere de 2,1 miliarde de lei.
Dincolo de imaginea generală, nici acţionarii străini nu au fost mulţumiţi de managementul puţin sau deloc profitabil şi, într-o serie de cazuri, i-au înlocuit pe expaţii care le-au condus afacerile în România. Nu ne oprim astăzi decât la trei exemple.
Citeste si
100.000 de români vor fi executaţi silit! Este acesta doar începutul?
19 clauze abuzive din contractele bancare
GERALD SCHREINER: Extazul de la Volksbank, transformat în agonie
Gerald Schreiner, austriacul în vârstă de 46 ani, a condus Volksbank România în calitate de CEO timp de aproape patru ani, începând de la jumătatea anului 2006. Numele său este legat de perioada de creştere agresivă a activelor băncii, când instituţia de credit nu numai că a intrat în Top 10, dar a şi urcat până pe locul 3. Probabil că modelul său de afaceri bazat pe creditarea ipotecară în franci elveţieni şi pe o extindere în sistem de francize a fost profitabil în perioada anterioară crizei, dar s-a dovedit nesustenabil după octombrie 2008. Oricum, Gerald Schreiner a riscat enorm în lupta pentru cota de piaţă, a pierdut şi, în cele din urmă, a plătit. Cu toate acestea, este greu de crezut că a acţionat în acea perioadă fără încuviinţarea acţionarilor de la Viena sau că a acordat credite pe baza unor norme interne neaprobate de BNR. De la un profit de 36 de milioane de euro la finalul lui 2008, banca a ajuns la pierderi de 92 milioane de euro în 2011. Între timp, Viena a trebuit să suporte şi o majorare de capital de 200 de milioane de euro, fără a reuşi să îmbunătăţească performanţele subsidiarei de la Bucureşti. Mandatul lui Schreiner ar fi trebui să expire în 2011, după ce ar fi început consolidarea băncii. Dar în 2010 a fost înlocuit rapid, după ce BNR i-a retras aprobarea de a exercita responsabilităţi de administrare şi/sau conducere într-o bancă românească.
Astăzi, fostul bancher de Top 3 este partener fondator al unei companii de consultanţă în afaceri, AddValue Global Consulting, cu sediul central în Bucureşti şi cu filiale în alte 10 ţări. De altfel, Schreiner nu-şi ascunde trecutul. Consideră chiar că performanţa reuşită cu Volksbank în perioada 2007-2008 este „un rezultat unic în Europa”.
Citeste AICI si despre problemele celor mai mari banci din Romania
Citeste si
Companiile care nu-i pot despăgubi pe români în caz de calamitate
Marile fonduri de hedging vor sa bage un stat in FALIMENT