x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Electrica - S-au aprobat privatizarile

Electrica - S-au aprobat privatizarile

03 Feb 2005   •   00:00

Guvernul a mandatat ieri conducerea Electrica SA sa semneze contractele de privatizare ale filialelor sale Moldova si Oltenia cu companiile E.On (Germania), respectiv CEZ (Cehia).



Ministerul Economiei si Comertului isi va desemna un reprezentant in Adunarea generala a actionarilor Electrica. E.On este principalul grup european de utilitati si are cu o valoare de piata de peste 45 de miliarde de euro. Prin divizia sa de gaze, E.On Ruhrgas a semnat contactul de preluare a societatii Distrigaz Nord, care opereaza in aceleasi judete cu Electrica Moldova. Grupul CEZ este constituit din peste 90 de companii si este controlat de statul ceh in proportie de 67,61%. In 2003 a avut venituri de circa 2,6 miliarde de euro. Filiala Electrica Oltenia este cea mai mare dintre cele opt unitati detinute de compania Electrica. Valoarea tranzactiei pentru electrica Oltenia este estimata la 150 de milioane de euro, din care peste 43 de milioane pentru pachetul de 24,62% din actiuni.

×
Subiecte în articol: economic electrica