x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Energeticienii bat la profituri sectorul financiar

Energeticienii bat la profituri sectorul financiar

de Daniela Ivan    |    02 Sep 2015   •   19:56
Energeticienii bat la profituri sectorul financiar
Sursa foto: Marin Raica/Intact Images

Vreți să vă deschideți o firmă și nu știți care sunt cele mai bănoase activițăți în România? Jurnalul Național vă prezintă un tablou-radiografie a sectoarelor de activitate din economie, după profitul înregistrat de acestea în 2014 și după numărul de firme active din fiecare domeniu.

Industria prelucrătoare, formată din toate fabricile și uzinele din țară, în număr de 59.920, contribuie cu cea mai mare sumă la PIB-ul țării, respectiv cu 15,96 miliarde de lei, însă profitabilitatea medie pe fabrică este de numai 269.000 de lei. Domeniile economice care produc cei mai mulți bani nu sunt și cele mai profitabile deoarece există multe companii care activează în aceste sectoare. Cea mai prosperă industrie este cea extractivă, pentru că produce 3,877 milioane lei cu doar 1.517 unități.

Cele mai păguboase afaceri
Activitățile care aduc cei mai puțini bani sunt învățământul particular, hotelurile și restauran-tele, sănătatea și asistența socială, dar și organizarea de spectacole și activități culturale.

1. Învățământul particular, tot o Cenușăreasă a economiei
Cele 4.712 grădinițe, școli sau universități particulare s-au situat în 2014 pe ultimul loc într-un top al profitabilității calculat după datele finaciare depuse. Acestea au obținut, în medie, un profit net de numai 22.605 lei. Totuși, firma cea mai profitabilă din acest domeniu, Lumina, instituție de învățământ din Constanța, a câștigat, în 2014, 3,7 milioane de lei, cea de-a doua firmă, Multipractic SRL a marcat un profit net de 1,53 milioane de lei, iar Shakespeare Educațional SRL, 1,5 milioane de lei. Concluzia este că acest do meniu este dominat de câteva firme profitabile și de multe firme mici care au generat pierderi.

2. HoReCa, profituri mici
În toată țara sunt active numai 32.114 pensiuni și hoteluri, terase sau restaurante, conform datelor Registrului Comerțului. Acestea au scos, în medie, un profit de numai 24.158 de lei, desigur cele mari au câștigat bani frumoși, dar au existat și mulți pierzători care nu și-au recuperat nici măcar investițiile în amena-jare. Bega Turism este campiona domeniului, cu 28,8 milioane profit net în 2014, urmată de US Food Network, care deține rețeaua de restaurante fastfood KFC din România, cu un profit de 24,5 milioane de lei. Pe poziția a treia este McDonald”s, cu un câștig net de 16,5 milioane de lei.

3. Sănătatea și asistența socială, tot printre codași
Clinicile și firmele de asistență sociale nu merg bine nici dacă sunt private, dovadă că hibele de la stat îi încurcă și pe particulari. Există 12.009 societăți înregistrate la Registrul Comerțului cu acest obiect de activitate care au depus bilanț contabil pentru 2014. Acestea au făcut un profit net de 604.155.973 lei, adică 50.306 de lei, în medie, pe companie. Totuși, există clinici care au reușit să marchze profituri frumoase. Campionii domeniului se numesc Synevo (13,9 milioane lei), Fresenius Nephrocare (9,7 milioane de lei) și Med Live ( 9,4 milioane de lei).

Cele mai atractive domenii de activitate

Cele mai prospere firme din România activează în industria extractivă, în producția de utilități și în intermedieri financiare. Marii coloși aparțin, în general, fie statului român, fie unor mari grupuri străine. Există și o excepție, Banca Transilvania, deținută de BERD, SIF-uri, oameni de afaceri și alte entități financiare.

1. OMV Petrom este vârful de lance al industriei extractive
Nu e întâmplător că OMV Petrom este cea mai profitabilă companie din România, conform ultimelor bilanțuri contabile depuse pentru anul 2014. Aceasta a obținut anul trecut un profit net de 1,837 miliarde de lei, cu 627 milioane de lei mai mult decât a doua companie plasată în topul celor mai profitabile firme, Romgaz SA, deținută de statul român. Ambele vin din industria extractivă, domeniu care generează cele mai mari profituri în România. În sector activează 1.517 firme, care au produs anul trecut un profit net de 3,877 miliarde de lei, adică, o medie de 2,56 milioane de lei pe companie, conform datelor furnizate de Registrul Comerțului.

2. Producţia şi furnizarea de utilități Domeniul ocupă locul al doilea, cu un profit mediu pe companie de un milion de lei, în 2014. În toată țara există 3.605 firme cu acest obiect de activitate, iar cea mai prosperă este Hidroelectrica, cu un câștig net de 941 milioane de lei. Este urmată de fran cezii de la GDF Suez (390 milioane de lei) și de italienii de la Enel Distribuție Mun tenia (241 milioane de lei).

3. Intermedieri financiare și asigurări Există 9.313 firme din domeniul finaciar sau bancar în România, de la bănci, până la IFNuri, societăți de brokeraj sau de asigurări. Una peste alta, acestea au produs, în medie, un profit net pe companie de 0,57 milioane de lei. Domeniul este dominat de Fondul Proprietatea (1 miliard de lei profit brut în 2014), Raiffeisen Bank (500 milioane de lei) și Banca Transilvania (434 milioane de lei).
 

×