Avizul negativ al Consiliului Concurentei si al Ministerului Finantelor privind stergerea datoriilor Termoelectrica ar putea complica restructurarea sistemului energetic.
In cazul in care Consiliul Concurentei nu este de acord cu stergerea datoriilor Termoelectrica, nici Ministerul Finantelor Publice (MFP) nu va aviza favorabil proiectul in cauza, potrivit secretarului de stat Catalin Doica. "MFP a mai dat aviz negativ cererii Ministerului Economiei si Comertului (MEC) de stergere a datoriilor. Daca decizia Consiliului Concurentei va fi favorabila vom discuta eventualele solutii", a declarat ieri Catalin Doica. Soarta Termoelectrica depinde de rezolvarea problemei datoriilor totale de 1,2 miliarde de euro, din care 800 de milioane sunt catre stat. Compania asigura mai mult de jumatate din electricitatea tarii, dar functionarea sa este cruciala pentru sistemul energetic, mai ales atunci cand seceta reduce productia hidroelectrica si chiar pe cea nucleara. CONCURENTA. Consiliul Concurentei (CC) a cerut informatii suplimentare de la MEC si analizeaza compatibilitatea operatiunii cu reglementarile privind ajutorul de stat pentru companii care presteaza "servicii de interes economic general", potrivit putatorului de cuvant al institutiei, Simona Barbu. De decizia privind datoriile Termoelectrica depinde si ultima mare restructurare pe care statul intentioneaza s-o faca in sistem, dar si multe interese internationale legate de aceasta. Majoritatea capacitatilor de productie ale Termoelectrica au nevoie de investitii, fiind depasite tehnologic, motiv pentru care energia produsa este si cea mai scumpa. In cazul in care unele termocentrale se vor inchide, activele acestora ar putea fi valorificate la preturi mai mici. Potrivit unor specialisti energeticieni, investitorilor straini le-ar conveni mai mult infiintarea de societati mixte cu Termoelectrica, in care aceasta sa participe cu active evaluate la preturi "de lichidare".Citește pe Antena3.ro