Volumul total al pierderilor din sistemul energetic si al subventiilor implicite acordate prin mentinerea la un nivel redus a pretului gazelor naturale este estimat sa scada la 1,17 miliarde de dolari in acest an, comparativ cu 1,68 miliarde de dolari in 2003, potrivit datelor publicate intr-un raport FMI.
Nivelul pierderilor echivaleaza cu 1,7% din PIB, fata de nivelul de 3% din PIB in 2003, 2,6% in 2002 (1,17 miliarde de dolari), 4,7% in 2001 (1,88 miliarde de dolari) si 4,7% in 2000 (1,73 miliarde de dolari).Anul viitor, pierderile din sistem ar putea scadea, conform programului convenit cu FMI, la 676 milioane de dolari, echivalentul a 0,9% din PIB.
CALDURA. Termoelectrica si centralele termice desprinse din aceasta vor inregistra, in 2004, pierderi de 142 milioane de dolari (0,2% din PIB). La energia termica, pretul la care pot fi recuperate integral costurile este de 24,5 dolari pe gigacalorie, iar pretul curent este de 23,8 dolari. Intrucat unitatile livreaza o cantitate de 23,4 milioane gigacalorii in acest an, pierderile se ridica la 16 milioane de dolari. La un grad de colectare de 90%, se adauga pierderi din neincasarea facturilor de 56 milioane dolari.
In ceea ce priveste electricitatea, pretul mediu de vanzare al producatorilor mentionati este de 46,5 dolari pe megawattora, fata de un necesar de 48,1 dolari pentru acoperirea costurilor. La o cantitate vanduta de 28 milioane megawattiora, pierderile insumeaza 44 milioane de dolari. Gradul de incasare este prevazut la 98%, astfel ca se adauga pierderi suplimentare de 26 milioane de dolari. (Mediafax)
Citește pe Antena3.ro