x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Este oficial: CFR SA a desemnat oferta câștigătoare pentru electrificarea și reabilitarea liniei CF CLUJ NAPOCA - AGHIREȘ (lotul 1)

Este oficial: CFR SA a desemnat oferta câștigătoare pentru electrificarea și reabilitarea liniei CF CLUJ NAPOCA - AGHIREȘ (lotul 1)

20 Oct 2022   •   09:45
Este oficial: CFR SA a desemnat oferta câștigătoare pentru electrificarea și reabilitarea liniei CF CLUJ NAPOCA - AGHIREȘ (lotul 1)

Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA a anunțat oferta câștigătoare la procedura de licitaţie publică pentru achiziţia serviciilor de proiectare şi execuţie a lucrărilor de electrificare și modernizare a infrastructurii și suprastructurii feroviare pe secțiunea CLUJ NAPOCA – AGHIREȘ (LOTUL 1), aferentă obiectivului de investiții “Electrificarea și reabilitarea liniei de cale feratǎ Cluj Napoca - Oradea - Episcopia Bihor (166,2 km)ˮ, pentru creșterea vitezei de circulație la 160 km/h pentru trenurile de călători şi 120 km/h pentru trenurile de marfă.

Oferta financiară depusă de Asocierea RAILWORKSîn valoare de 1.611.475.802,43 lei, fără TVA, a fost desemnată câștigătoare, contractul de achiziţie publică urmând a fi încheiat şi semnat de ambele părţi la finalul perioadei legale de contestaţii. Durata de implementare a contractului este de 42 de luni pentru proiectare și execuția lucrărilor.

Sursa de finanţare va fi asigurată din Fonduri Externe Nerambursabile, prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), componenta 4 - Transport sustenabil - Reforma 1.5 - Dezvoltarea infrastructurii feroviare și managementul traficului feroviar.

Obiectivul general al obiectivului de investiții este electrificarea și reabilitarea liniei de cale feratǎ Cluj Napoca - Oradea - Episcopia Bihor - Frontieră (166,2 km) pentru creșterea numărului de pasageri și a volumului de mărfuri transportate, precum și îndeplinirea următoarelor obiectivelor specifice:

creșterea vitezei de circulație la valori cuprinse între 120 km/h și 160 km/h pe întregul tronson;

modernizarea stațiilor (inclusiv haltele de mișcare)

modernizarea clădirilor stațiilor de călători, inclusiv construirea de pasarele şi/sau tuneluri pietonale, ridicarea nivelului peroanelor, în conformitate cu standardele europene în vigoare;

modernizare poduri, podețe, repararea sistemului de drenaj, îmbunătățirea terasamentelor;

facilitățile pentru persoanele cu dizabilități;

montarea de panouri fonoabsorbante și/sau soluții alternative de reducere a nivelului de zgomot;

construcția drumurilor de întreținere de-a lungul căii ferate (unde nu sunt disponibile drumuri publice);

modernizarea instalațiilor de electrificare (25 kV) pe toată lungimea tronsonului;

maximizarea capacității de tranzit;

asigurarea interoperabilității prin implementarea STI, în special în ceea ce priveste sarcina pe osie (22,5 t), gabaritul de încărcare (C), lungimea liniilor din stații si haltele de miscare

instalații de centralizare electronică noi, în stații, și introducerea sistemului de siguranță ERTMS (ETCS nivel 2 + GSM-R);

modernizarea echipamentului de telecomunicații.

Prin electrificarea și reabilitarea liniei de cale feratǎ Cluj Napoca - Oradea - Episcopia Bihor - Frontieră (166,2 km), lucrări structurate pe 4 loturi, se vor asigura condiţii tehnice pentru circulaţia cu viteza de 160 km/h pentru trenurile de călători şi de 120 km/h pentru trenurile de marfă, creşterea gradului de confort şi de siguranţă a traficului feroviar.

 

×
Subiecte în articol: CFR PNRR