x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Evazionistii trimisi la arest

Evazionistii trimisi la arest

05 Feb 2004   •   00:00

Presedintele Autoritatii Nationale de Control (ANC), ministrul delegat Ionel Blanculescu, a prezentat ieri, spre dezbatere publica, proiectul ordonantei de urgenta prin care fraudele fiscale ar putea fi sanctionate ca si crimele.

Potrivit proiectului legislativ, fraudele fiscale vor fi impartite in delicte si crime in functie de valoarea prejudiciului creat bugetului de stat. Se considera delict fiscal frauda prin care statul a fost prejudiciat cu sume cuprinse intre 10.000 si 1.000.000 de euro. Pedeapsa prevazuta este inchisoarea de la 5 la 10 ani. Frauda care a pagubit statul cu peste 1.000.000 de euro va fi considerata crima fiscala si va fi pedepsita cu inchisoare de la 10 la 25 de ani. In primul rand banii "Interesul principal al statului va fi sa recupereze prejudiciul. Altfel nu vom avea decat inchisori pline de evazionisti si bani nerecuperat i", a declarat Ionel Blanculescu. Asa ca s-a gasit o solutie inedita prin care afaceristul prins cu mata-n sac poate sa-si reduca pedeapsa sau chiar sa scape basma curata. Evazionistul care in timpul controlului recunoaste din proprie initiativa ca a fraudat statul si returneaza integral suma datorata va scapa de dosar penal, deci de puscarie. Totusi, daca in decurs de 10 ani musteriul o data iertat calca din nou pe de laturi, clementa statului nu se mai aplica.

Totul se negociaza

A doua portita de scapare pentru evazionistul condamnat definitiv este posibilitatea de a-si cumpara practic ani de libertate in schimbul acoperirii prejudiciului. Totul se negociaza, dai banii inapoi, primesti in schimb reduceri de pedeapsa, proportional, ca in afaceri. Judecatorul nu va putea totusi sa acorde o reducere mai mare de 75% din condamnare. De exemplu, pentru un prejudiciu de 1.000.000 de euro, evazionistul are de executat 10 ani de inchisoare. Aduce inapoi la buget toti banii si pedeapsa se reduce de la 10 la 2,5 ani.

Complicii si tainuitorii Proiectul prevede ca asociat ii sau actionarii care detin un procent semnificativ din pachetul de actiuni ar putea fi considerati complici la frauda, daca se dovedeste ca au avut un cuvant de spus in deciziile ilegale ale Adunarii Generale. Tainuirea fiscala ar putea fi si ea incriminata. Tainuitor va fi considerat si cel care a achizitionat produse despre care stia ca sunt obtinute cu fraudarea statului. Persoanele care aveau datoria de a verifica, de a colecta sau de a instiinta contribuabilul despre obligatiile fiscale vor fi pedepsite cu inchisoare de la 10 la 15 ani, daca au favorizat sau au tainuit o frauda.( MIRUNA PASA )

×
Subiecte în articol: economic