După ce a aruncat pe piaţă conceptul de impozitare a gospodăriilor care va înlocui cota unică începând de anul viitor, ministrul Finanţelor, Viorel Ştefan, a evitat să dea ochii cu senatorii din comisiile economice. Deşi, aparent, avea veşti bune în ceea ce priveşte execuţia bugetară pe primul trimestru, ministrul se aştepta să primească şi întrebări mai incomode. Analiştii economici şi consultanţii fiscali critică la unison noul concept fiscal despre care spun că este o mare greşeală.
Ieri, ar fi trebuit să aibă loc audierea ministrului Finanţelor de către Comisiile reunite de buget finanţe şi cea economică din Senat, dar ea nu a mai avut loc deoarece Viorel Ştefan nu a venit. Tema audierii era analiza execuţiei bugetare pe primele trei luni ale anului 2017, însă senatorii aveau pregătite şi întrebări despre subiectele economice care ţin capul de afiş în aceste zile. Ministerul Finanţelor a raportat pentru primul trimestru al acestui an un excedent de 1,5 miliarde lei, de 0,19% din PIB. Analiştii economici spun că rezultatele nu sunt atât de bune precum par la prima vedere. Veniturile bugetului general consolidat au fost de 59,5 miliarde lei, în primul trimestru, reprezentând 7,3% din PIB, iar cheltuielile au fost în sumă de 58 miliarde lei. Practic, în timp ce veniturile au crescut cu 7,1%, cheltuielile au crescut cu 10,4%. În plus, cheltuielile pentru investiţii au fost de 1,7 miliarde lei, valoarea este de aproape trei ori mai mică decât primul trimestru al anului trecut.
ANAF nu face faţă
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) abia face faţă înregistrărilor de TVA, iar prin proiectul privind impozitul pe venitul global se doreşte înregistrarea a şapte milioane de gospodării, a declarat ieri Angela Roşca, managing partner TaxHouse, într-o conferinţă de presă. "ANAF în momentul de faţă nu a emis decizii de impunere pentru contribuţiile de sănătate din 2012 şi nu reuşeşte să emită deciziile de impunere pe sistemul simplificat al cotei unice decât între 3 şi 6 luni de la depunerea declaraţia de venit. Cam asta este capacitatea ANAF", a spus Roşca. De asemenea, aceasta a precizat că proiectul impozitului pe gospodării nu lărgeşte baza de impunere în mod real.
Deducerile sunt minimale
Impozitul pe gospodărie nu aduce mai mulţi contribuabili în sistem, aşa cum speră Finanţele. “E o întreagă listă de ce putem deduce. Dacă ne uităm la suma pe care o putem deduce este de 1.000 lei/an pe om. Adică, o familie cu 2 adulţi şi doi copii are o sumă de 5.000 de lei/an. Ce poate să intre în aceşti 5.000 lei?”, spune reprezentantul TaxHouse. Aceasta explică că pot să intre câteva vizite la medic, o sală de sport, grădiniţa copilului. Nu vor fi atât de multe sume care să justifice scoaterea din economia gri pe principiul că toată lumea în ţara asta fuge după bonuri fiscale.
“Populaţia nu o să meargă la consultanţii fiscali ca la medicul de familie. La medicul de familie mă duc pentru că eu chiar sunt bolnav şi am nevoie ba de medicamente, ba de adeverinţă. Perceptorul o să alerge el după mine să îi dau banii aceia pe care, eventual, nu o să-i mai am” Angela Roşca managing partner TaxHouse
Citește pe Antena3.roCiuperca otrăvitoare cu dinți sau palmierul-fantomă. Cum arată cele mai ciudate plante și ciuperci descoperite în 2024