x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Fabrica de bani: în două luni s-au tăiat amenzi cât tot anul trecut

Fabrica de bani: în două luni s-au tăiat amenzi cât tot anul trecut

de Adrian Stoica    |    07 Mai 2020   •   08:09
Fabrica de bani: în două luni s-au tăiat amenzi cât tot anul trecut

Pentru administraţiile publice locale, tăiatul amenzilor se dovedeşte a fi cea mai bună sursă de venit la buget. Potrivit datelor Direcţiei pentru politici fiscale şi bugetare locale din cadrul Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei, în intervalul 2015-2019 veniturile din amenzile contravenţionale au crecut cu 160%, cu mult peste creşterea înregistrată de veniturile obţinute de primării din impozitele pe proprietate. Recordul la amenzi a fost bătut însă anul acesta, când numai în două luni de la decretarea stării de urgenţă s-au aplicat amenzi de peste 120 milioane de euro, aproape egale cu cele încasate anul trecut de primării. Decizia de ieri a Curţii Constituţionale dă peste cap însă calculele Guvernului.

 

Statistica arată că anul trecut bugetele locale au încasat din impozitele pe proprietate şi amenzi 7,64 miliarde de lei, cu circa 600 de milioane de lei mai mult ca în 2018. Cea mai substanţială creştere s-a înregistrat în ultimii ani la sumele încasate din amenzile contravenţionale aplicate, ele crescând de la 457,27 milioane de lei în 2015, la 732,13 milioane de lei în 2019, ceea ce reprezintă o mărire de peste 160% a sumelor încasate. În acelaşi timp, sumele provenite din impozitul pe clădiri au crescut doar cu 122%, cele colectate din impozitul pe terenuri, cu 128%, iar cele din impozitul pe maşini, cu 136%.

 

Record greu de egalat

Fabrica de amenzi a bătut toate recordurile după 16 martie, dată de la care a fost introdusă starea de urgenţă şi, odată cu ea, restricţiile de circulaţie. Astfel, au fost aplicate amenzi care depăşiseră, la începutul acestei săptămâni, suma de 120 de milioane de euro, valoare care reprezintă aproape 80% din suma încasată anul trecut de administraţiile publice din amenzi.

 

Amenzile aplicate ca urmare a încălcării prevederilor Ordonanţelor Militare emise în perioada stării de urgenţă se fac venit la bugetul de stat. Multe dintre acestea au fost deja contestate de cei care le-a primit, altele au fost plătite la jumătate din valoare, iar unele nu vor fi plătite niciodată, pentru că persoanele cărora le-au fost aplicate sunt prea sărace pentru a le putea plăti.

 

Cu mult peste puterea de cumpărare

Amenzile aplicate pentru încălcarea prevederilor Ordonanţelor Militare ajung până la echivalentul a 4.150 euro în cazul persoanelor fizice şi până la 14.580 de euro pentru persoanele juridice. Autorităţile au fost acuzate de la început că au stabilit un cuantum al amenzilor mult prea mare raportat la puterea de cumpărare a românilor. Comparativ cu nivelul amenzilor aplicate de celelalte state din UE, cele impuse de Guvernul Orban sunt cele mai mari. Astfel, dacă în România raportul dintre amenda maximă şi salariul mediu net este de 5,9, în Italia este de 2,2, în Franţa, 1,5, Spania, 0,3, Grecia şi Germania, 0,2, iar Marea Brritanie, 0,03.

 

 

Amenzile maxime pentru încălcarea interdicţiilor de circulaţie (euro)

România    4.150

Franţa 3.700

Italia 3.000

Spania       600

Germania  400

M. Britanie         60 lire

(persoane juridice)

×