x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie FACIAS cere Ministerului Finanțelor și ANAF să spună câte dintre creanțele incluse în „lista rușinii” mai pot fi recuperate

FACIAS cere Ministerului Finanțelor și ANAF să spună câte dintre creanțele incluse în „lista rușinii” mai pot fi recuperate

de Redacția Jurnalul    |    23 Mar 2026   •   15:58
FACIAS cere Ministerului Finanțelor și ANAF să spună câte dintre creanțele incluse în „lista rușinii” mai pot fi recuperate
Sursa foto: Hepta/Prima companie din clasament, Italia Tobacco Production S.R.L., se află în faliment, iar ultimul bilanț contabil public a fost depus în anul 2011

Fundația pentru Apărarea Cetățenilor Împotriva Abuzurilor Statului apreciază că, în urma dialogului recent cu Ministerul Finanțelor și ANAF, au fost făcuți primii pași pentru corectarea modului în care este prezentată public lista marilor datornici. Cu toate acestea, cetățenii au dreptul să știe cuantumul sumelor care mai pot fi recuperate de stat, care sunt creanțele pierdute definitiv de statul român și cine răspunde pentru acestea.

Deși documentul cunoscut publicului ca „Lista Rușinii” este acum ierarhizat în funcție de obligațiile fiscale acumulate, FACIAS observă că forma actuală a listei nu oferă o imagine clară asupra șanselor reale de recuperare a acestor creanțe. Ineficiența listei este demonstrată chiar de companiile aflate în vârful clasamentului: din primele 15 entități listate de ANAF, opt se află în faliment, alte două au fost declarate insolvabile, iar alte 3 firme sunt în insolvență.

 

De exemplu, prima companie din clasament, Italia Tobacco Production S.R.L., se află în faliment, iar ultimul bilanț contabil public a fost depus în anul 2011. Cu toate acestea, firma figurează cu o creanță de aproximativ 300 de milioane de euro. A doua companie din clasament, Agroponte SRL, este declarată insolvabilă, iar ultimul bilanț contabil public a fost depus în anul 2013. Această societate figurează în evidențele ANAF cu o creanță asemănătoare, tot de aproape 300 milioane de euro către statul român.

 

Având în vedere situația juridică și fiscală a acestor firme, probabilitatea ca statul să mai recupereze aceste sume de bani este, în mod realist, aproape inexistentă.

 

În acest condiții, ce utilitate mai are lista rușinii?

 

Având în vedere interesul public major și necesitatea asumării răspunderii pentru sumele pierdute, FACIAS solicită Ministerului Finanțelor și ANAF răspunsuri la trei întrebări esențiale:

  • Care este cuantumul creanțelor definitiv compromise?
  • De la ce societăți mai pot fi recuperate în mod concret datoriile către statul român?
  • Cine răspunde pentru creanțele de sute de milioane de euro pierdute definitiv de statul român?

 

Fără aceste informații, lista marilor datornici rămâne un simplu inventar al restanțelor, nu un instrument funcțional de recuperare a banilor publici.

 

FACIAS reiterează faptul că, în cadrul campaniei „Cine răspunde?”, a propus Ministerului Finanțelor și ANAF înființarea funcției de „Executor General”. Această autoritate ar urma să intervină proactiv pentru recuperarea creanțelor restante de la debitori, în special a celor care depășesc pragul de 180 de zile.

×
Parteneri