Europa rămâne în continuare în ger, după ce ieri Naftogaz a refuzat pentru a treia oară consecutiv să tranziteze gaze naturale ruseşti către consumatori.
Gazprom a solicitat Naftogaz să pompeze 99,2 milioane de metri cubi de gaz, din care 13,9 milioane de metri cubi de gaz către Moldova, 63,1 milioane de metri cubi pentru Balcani şi 22,2 milioane de metri cubi pentru Slovacia. "Răspunsul a conţinut un refuz de a tranzita gazul în urma absenţei privind transferul de gaz tehnic pentru 2009", precizează Gazprom, citat de Ria Novosti. Ucrainenii ceruseră 1,5 miliarde de metri cubi de gaze naturale pentru umplerea conductelor de tranzit spre Europa. În schimb, Bohdan Sokolovsky, reprezentantul preşedintelui Ucrainei, a anunţat că preţurile rezonabile ale gazului sunt cuprinse între 192,6 dolari pe mia de metri cubi ceruţi părţii ucrainene, cu un tarif de tranzit de 2,2 dolari pe mia de metri cubi la 100 de kilometri transport, şi 218 dolari, dar cu un tarif de tranzit al gazului de 2,47 dolari. Europarlamentarul Daniel Dăianu a spus în plenul Parlamentului European că, în caz de presiune serioasă, guvernele se bizuie tot pe sursele proprii. Dăianu doreşte implicarea Băncii Europene de Investiţii (BEI) în finanţarea Nabucco. Eurodeputata Corina Creţu a spus şi ea: "Arma energetică poate fi folosită oricând, mai ales împotriva foştilor sateliţi ai Rusiei".
Citește pe Antena3.ro