Fermierii pot depune cererile pentru reducerea accizei la motorină
Cererile agricultorilor pentru reducerea accizei la motorină se pot depune în intervalul 2-31 decembrie 2020, transmite Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA).
Documentele vor fi înaintate centrelor județene APIA de care aparțin fermele pentru care se solicită ajutorul de stat sau unde au fost depuse cererile unice de plată în cadrul Campaniei 2020.
De acest ajutor beneficiază producătorii agricoli, persoane fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale care sunt înregistraţi în Registrul agricol, Registrul fermelor, Registrul plantaţiilor viticole, alte evidenţe funciare, care exploatează terenuri agricole, individual sau în forme de asociere conform legislaţiei în vigoare.
Și persoanele fizice pot primi ajutorul de stat dacă devin PFA sau întreprindere individuală în temen de 60 de zile lucrătoare de la data primirii notificării privind acordul prealabil, dar nu mai târziu de data depunerii primei cereri trimestriale.
Fermierii trebuie să fie înscriși în Registrul unic de identificare (RUI) al APIA, în evidenţele APIA cu suprafeţele de teren pe care le exploatează sau în Registrul plantaţiilor viticole, sau să fie înscrişi în Registrul agricol cu suprafeţele agricole aflate în exploatare, inclusiv pentru spaţiile protejate, respectiv sere şi solarii, şi cu efectivele de bovine/ovine/caprine/porcine/ păsări/familii de albine/viermi de mătase. Totodată, trebuie să fie înregistraţi în Registrul naţional al exploataţiilor (RNE) al Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor sau să deţină document de înregistrare/autorizare sanitară veterinară pentru porci/păsări/familii de albine/viermi de mătase.
Aceștia trebuie să exploateze terenuri de minimum un hectar, iar suprafața parcelei agricole trebuie să fie de cel puţin 0,3 ha. Pentru sere, solare, vii, livezi, culturi de hamei, pepiniere, arbuşti fructiferi, suprafaţa să fie de cel puţin 0,1 ha sau să deţină un număr minim de animale. Pentru legume cultivate în sere şi solare, suprafaţa minimă este de 0,3 ha, iar suprafaţa minimă a parcelei este de 0,03 ha.
Potrivit APIA, acordul prealabil pentru finanţare prin rambursare se emite de către centrele APIA judeţene, în termen de cel mult 20 lucrătoare de la data depunerii cererii de acord.

Ştiri din .ro
4 pași pe care trebuie să îi parcurgi înainte de a închiria un autocar sau microbuz
Economia mondială se va redresa greu din cauza celui de-al doilea val al pandemiei
Ce produse s-au scumpit cel mai mult în decembrie 2020
Cum pot folosi companiile banii obținuți din granturi
Ce produse și servicii s-au scumpit cel mai mult în luna decembrie 2020
(P) Cum poți economisi bani folosind reduceri, vouchere și cupoane online
Inflația s-a situat la 2,1% în decembrie 2020. ALimentele s-au scumpit cu 3,24%
(P) Principalele tipuri de furtunuri industriale și stocul generos de la Tehnovest
Principalele motive pentru care să apelezi la un detectiv privat
Tendința de a trata toți angajații la fel
