x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Firmele de leasing nu vor rate fixe la contracte

Firmele de leasing nu vor rate fixe la contracte

de Irina Crudu    |    12 Noi 2009   •   00:00

Companiile de leasing au solicitat ca preşedintele României să nu promulte proiectul de lege pentru amendarea unei ordonanţe de Guvern, votat de Camera Deputaţilor, care prevede ca ratele de leasing să fie fixe şi plătite lunar, precum şi o perioadă nelimitată a contractului de leasing, au declarat reprezentanţii Asociaţiei Societăţilor Financiare - ALB România.



Proiectul de amendare a ordonanţei de guvern a fost iniţiat de un grup de cinci parlamentari, actul normativ primind rezoluţie negativă de la Senat, comisiile de specialitate, Ministerul Finanţelor, Guvern, banca centrală şi Comisia Economică din Camera Deputaţilor. Ulterior, proiectul a fost aprobat în plenul Camerei Deputaţilor, aceasta fiind for decizional, şi urmează să fie promulgat de preşedinte.
"Ne-am adresat Preşedinţiei şi am cerut să nu promulge acest proiect de amendare a OG 51/1997, aprobată prin Legea 287/ 2006. Proiectul a fost votat în Camera Deputaţilor, deşi a fost respins de toţi paşii decizionali anteriori. Am înţeles că a fost un viciu de procedură", a declarat, joi, secretarul general al Asociaţiei Societăţilor Financiare - ALB România, Adriana Ahciarliu, în cadrul Conferinţei Naţionale ALB.
Ea a arătat că promulgarea acestui proiect ar avea efecte la nivel concurenţial, acesta prevăzând rate lunare şi fixe pentru contractele de leasing, precum şi o perioadă nelimitată pentru desfăşurarea leasingului.

×
Subiecte în articol: redactie