x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Fiscalitate - Regulile UE omoara firmele mici

Fiscalitate - Regulile UE omoara firmele mici

de Daniela Ivan    |    29 Noi 2006   •   00:00
Fiscalitate - Regulile UE omoara firmele mici

Bilanturile firmelor vor fi insotite de note explicative din ianuarie 2007. Microfirmele trebuie sa-si angajeze experti contabili peste doi ani, iar evidentele contabile vor fi depuse la Registrul Comertului.

Firmele vor trebui sa depuna note explicative o data cu depunerea bilanturilor contabile, incepand cu 1 ianua-rie 2007, conform Ordinului ministrului Finantelor Publice nr. 200/22 noiembrie ce urmeaza sa fie publicat in Monitorul Oficial. "Nu se modifica continutul bilanturilor, ci se introduc notele explicative anexate la situatiile finaciare, din necesitatea de a avea informatii transparente pentru cei care citesc situatiile financiare, conform noilor norme introduse in aceasta vara de Parlamentul UE", a declarat Georgeta Petre, director general Directia de Reglementari Contabile din Ministerul de Finante, prezenta la Seminarul National de Fiscalitate 2006 organizat de grupul de editura Rentrop&Straton. Ea a adaugat ca in notele explicative trebuie trecute angajamentele si garantiile pe care societatea respectiva le-a acordat altor firme sau persoane fizice.

MICROFIRMELE. O alta modificare impusa de legislatia comunitara este ca situatiile financiare ale microfirmelor (societati care realizeaza cifre de afaceri mai mici decat 50.000 de euro) sa fie obligatoriu intocmite si avizate de un expert contabil sau de o firma autorizata. Acum, microfirmele pot depune bilanturi pe raspunderea administratorului. In plus, pentru a putea conduce contabilitatea unei firme, este obligatoriu studii superioare economice, administratorul va raspunde pentru organizarea contabilitatii, iar directorul contabil sau expertul contabil, pentru corectitudinea raportarilor. O alta modificare, care va fi aplicata tuturor firmelor, este ca situatiile financiare anuale nu se vor mai depune la Administratiile Financiare, ci la Registrul Comertului, a precizat Georgeta Petre. Ea a mai adaugat ca aceste modificari vor intra in vigoare la 1 ianuarie 2009.

Tranzactiile imobiliare vor fi impozitate de anul viitor cu 2%-3% in functie de suma si de anul din care se detine proprietatea, a declarat Cornelia Petreanu, director in Ministerul de Finante. Cine detine proprietatea de mai putin de trei ani va plati 3% din valoarea de vanzare pana la 200.000 RON si 4% plus 1% din ceea ce depaseste 200.000 RON. Proprietarii care detin proprietatile de mai bine de trei ani vor fi taxati cu 2% pana la 200.000 RON si cu 6.000 plus 2% ce depaseste 200.000 RON.
TUTUN
Foarte multi producatori de tigari au intrat in faliment dupa introducerea sistemului de accizare prin care acciza minima reprezinta minim 90% din acciza tigaretei din clasa cea mai vanduta, a declarat Victoria Tomi, director in Ministerul de Finante. "Multinationalele detin 95% din piata si probabil ca SNTR nu va mai exista deloc in 2-3 ani", a mai declarat Tomi. De la 1 ianuarie 2007, acciza se modifica de la 90% din acciza tigaretei celei mai vandute la 91%.

×
Subiecte în articol: economic