Astazi este ultima zi in care mai puteti trimite, fara penalizari, declaratia de venit la administratiile fiscale unde sunteti arondati. Pentru a evita cozile de la sectiile financiare, este recomandat sa trimiteti formularele prin posta.
Daca ati obtinut venituri din profesii liberale, din vanzari de produse ca reprezentant al unei firme, precum si din drepturi de autor sau din practicarea altor activitati independente scutite la plata impozitului pe venit, trebuie sa depuneti declaratia pe venit - Formularul 200. MAI MULTE VENITURI. Noutatea este ca Ministerul de Finante a schimbat, in acest an, formularele, si a introdus o declaratie pe venit prin care pot fi declarate sase venituri diferite. Cine a realizat mai multe categorii de venituri din mai multe surse trebuie sa completeze in cadrul aceluiasi formular cate un cartus ( 1A, 1B, 1C sau 2A, 2B, 2C), corespunzator fiecarei surse de venit", au declarat reprezentantii Agentiei Nationale de Administrare Fiscala. In schimb, salariatii care au avut mai multe locuri de munca in anul 2005 nu trebuie sa depuna declaratia, decat daca au obtinut venituri si din alte surse, cum ar fi inchirieri de case sau terenuri, drepturi de autor, din activitati desfasurate in baza unei conventii civile, din practicarea unei meserii etc. DREPT DE AUTOR. Daca ati obtinut venituri din dreptul de proprietate intelectuala, aveti posibilitatea sa optati pentru doua variante de calcul, valorile urmand sa fie determinate de administratiile fiscale, a anuntat ANAF. Determinarea venitului net din drepturi de proprietate intelectuala se poate efectua prin deducerea unei cote forfetare cheltuieli si prin determinarea venitului net in sistem real. In prima varianta, venitul net din drepturi de proprietate intelectuala se determina prin deducerea din venitul brut a unei cote de cheltuieli, precum si a contributiilor obligatorii datorate.Citește pe Antena3.ro