BUSINESS
Conform noului Cod Fiscal, daca o companie vrea sa-si vanda sau sa cesioneze actiuni, parti sociale sau active fixe, aceasta trebuie sa anunte Fiscul cu 60 de zile inainte. Numarul controalelor fiscale ce vor analiza preturile de transfer va creste in perioada imediat urmatoare.
DANIELA IVAN
Noul Cod Fiscal va intra in vigoare din prima zi a lui 2005. Cum acesta contine o serie de modificari, firma de consultanta KPMG a adus in atentia firmelor noutatile mai putin mediatizate pana acum ale noului sistem fiscal.
UMILI. Sefii companiilor, fie ele de stat sau private, vor da cat mai des raportul la Finante
|
PRETURI DE TRANSFER. Numarul controalelor fiscale care au in vedere analiza preturilor de transfer practicate de firmele care activeaza pe piata romaneasca va creste in perioada urmatoare, a declarat vineri Valentin Tic, tax senior manager la KPMG. El a adaugat ca preturile de transfer care se practica intre firmele afiliate trebuie sa se incadreze in termenii comerciali de piata libera. In aceasta prevedere sunt incluse si costurile pentru serviciile efectuate catre o societate straina afiliata, preturile incasate la exportul unor bunuri catre o firma afiliata sau aporturile si imprumuturile in natura acordate de o societate afiliata unei entitati romanesti. Potrivit noilor prevederi, Fiscul poate sa reconsidere tranzactiile persoanei afiliate, pentru a determina valoarea corecta a impozitelor datorate, daca constata ca preturile practicate nu sunt similare cu cele de pe piata libera. Totodata, noul Cod Fiscal elimina limita de 10% din veniturile salariale ale angajatilor dintr-un sediu permanent pentru deductibilitatea cheltuielilor de conducere si cheltuieli generale.
TRANZACTII IMOBILIARE. Tranzactiile imobiliare si cu material lemnos, deseuri si resturi de metale sau animale vii nu vor include si plata TVA. "Taxa pe Valoarea Adaugata in cazul acestor tranzactii se aplica, dar nu se plateste, fiind astfel un avantaj foarte mare la nivelul lichiditatilor, care raman la dispozitia firmelor. Avantajul de cash-flow este enorm, mai ales daca ne gandim la vanzarea de cladiri si terenuri", a explicat Ana Maria Notingher, tax senior manager la KPMG.
Citește pe Antena3.ro