Capitala Spaniei, Madrid, găzduieşte, timp de cinci zile, Târgul Internaţional de Turism (Fitur), care şi-a deschis porţile miercuri şi reuneşte circa 12.000 de operatori, din 170 de ţări sau regiuni, informează agenţia EFE.
Ca în fiecare an, târgul a fost inaugurat de regele Spaniei, acesta începând cu un minut de reculegere în memoria victimelor cutremurului din Haiti.Vizitatorii pot face donaţii în bani, alimente, medicamente sau îmbrăcăminte pentru cetăţenii haitieni direct în cadrul târgului.
La nivel internaţional, America Latină are o prezenţă semnificativă la Fitur şi ocupă unul dintre cele mai importante spaţii ale târgului, cu o suprafaţă de 76.000 mp.
Expozanţii din Mexic, America Centrală, Columbia, Argentina, Costa Rica şi Brazilia sunt cei mai promovaţi şi au cele mai multe apariţii în direct şi degustări de produse tipice.
Fitur, la care sunt aşteptaţi peste 250.000 de vizitatori, a ajuns la a 30-a ediţie, ocazie cu care au fost încorporate noi secţiuni destinate dinamizării pieţei şi favorizării 'afacerilor, într-un an dificil'.
De asemenea, târgul se vrea a fi un impuls pentru depăşirea crizei economice în care s-a aflat turismul în 2009, conform preşedintelui comitetului Executiv al Ifema, Luis Eduardo Cortes.
De aceea, anul acesta şi-a deschis porţile în cadrul Fitur două noi evenimente: Investour, destinat promovării investiţiilor spaniole în destinaţii turistice africane, şi Fitur Green, o iniţiativă care va face cunoscute posibilităţile de economisire a energiei.