Consiliul Director al Fondului Monetar International (FMI) a aprobat joi a doua evaluare a noului acord, de tip preventiv, si va pune la dispozitia Romaniei inca o transa, a treia, in valoare de 480 de milioane de euro.
"A fost un vot unanim pentru a doua revizuire a acordului", a declarat pentru Mediafax reprezentantul Romaniei la FMI, Mihai Tanasescu.
La precedenta evaluare a acordului FMI a decis ca Romania sa poata trage o transa cu o valoare identica (480 milioane euro), pana in prezent fondurile puse la dispozitia autoritatilor romane, in caz de urgenta, insumand peste un miliard de euro.
In luna martie, autoritatile de la Bucuresti au decis sa prelungeasca intelegerea cu FMI, printr-un acord de tip preventiv in valoare de 3,09 miliarde DST (circa 3,5 miliarde de euro), respectiv 300% din cota pe care o are Romania la FMI. Atunci, FMI a pus la dispozitia Romaniei o prima transa in valoare de 60 de milioane de drepturi speciale de tragere (67 milioane euro).
Noul acord cu FMI este insotit de un sprijin preventiv de 1,4 miliarde euro de la Uniunea Europeana si de un imprumut de 400 milioane de euro de la Banca Mondiala.